gerea_tariceanu.jpgDeputatul Andrei Gerea a anunțat azi că părăsește ALDE. Acesta intrase de ceva timp într-un conflict deschis cu liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu.

“Recunosc că speram la o cu totul altă reacție față de repetatele mele apeluri de reformare și revitalizare a ALDE! Speram ca dl. Tăriceanu să facă un minim gest prin care să deschidă o perspectivă de încredere și speranță! A ales să continue același joc duplicitar și păgubos!

Este a doua oară, dle Tăriceanu, când mă schimbați de la conducerea ALDE București. Este și ultima dată, pentru că plec din ALDE!

Prima oară, am fost schimbat tot pe motive de orgoliu și țâfnă, atunci când a candidat dl. Daniel Barbu la Primăria Generală. A fost un "sacrificiu care a meritat", pentru că a reușit să obțină un impresionant 3%! Atunci eu am candidat la Primăria Pitești și am obținut peste 14%, depășind inclusiv PNL. Am obținut alături de echipa pe care am format-o aici patru mandate de consilieri locali, iar datorită scorului la nivel județean, prin negocieri, am obținut pentru ALDE postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

Am muncit pentru partid, împreună cu alți colegi, oriunde a fost nevoie, și la ALDE Constanța și la ALDE București. Nu regret efortul depus. Regret faptul că munca a fost în zadar pentru că, brusc, deciziile pe care le-ați luat au distrus proiectele ALDE și încrederea în acest partid.

Începând de astăzi, voi construi în afara ALDE proiectul "Prin noi înșine", proiect pe care vi l-am propus și l-ați refuzat!”, a transmis Gerea.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.