- Wednesday, 15 January 2020
- Written by andreea vlad
- Hits: 1455
Președintele PMP Argeș, Cătălin Bulf, a fost numit ieri secretar de stat la Ministerul Economiei și Energiei. Numirea sa, negociată la București, a intrat în colimatorul presei naționale, fiind de notorietate implicarea lui Bulf într-un scandal de răsunet din anii 2000. Presa centrală îl tratează pe Bulf ca pe un personaj foarte controversat, venind cu argumente în acest sens. Deloc întâmplător, afacerile despre care vorbesc jurnaliștii sunt legate de domeniul energiei.
Astfel, Economica.net titrează: “Premierul Orban l-a numit pe Cătălin Bulf, implicat în scandalul internaţional "petrol contra şpagă" în anii 2000, secretar de stat”. Jurnaliștii Economica.net amintesc despre faptul că Bulf și firma sa (Bulf Drilling) se regăsea pe lista celor 270 de nume făcute publice de o comisie de anchetă independentă a ONU, în 2005. Potrivit relatărilor din presa vremii, Bulf Drilling a fost pomenită și într-un raport prezentat Congresului American, în care se menționa că, sub paravanul programului "Petrol contra hrană", firma lui Cătălin Bulf făcea comerț ilicit cu petrol irakian.
Cele 270 de persoane fizice și de firme ar fi fost recompensate de fostul dictator irakian Saddam Hussein, pentru că l-au sprijint să vândă petrol, încălcând astfel sancțiunile ONU.
Jurnaliștii Economica.net amintesc că scandalul petrolului cumpărat de Bulf nu s-a oprit la rpoartul comisiei ONU. Astfel, incriminat de Raportul Volcker că ar fi făcut plăți ilicite de 490.000 de dolari, Bulf a ar fi declarat la momentul respectiv că a fost trimis în Irak de Dan Ioan Popescu (fost ministru PSD al Industriilor în Guvernul Năstase) pentru a negocia cumpărarea de către Petrom a țițeiului irakian. Însă, după ce ar fi perfectat contractul, Mihai Tănăsescu, ministrul de atunci al Finanțelor, nu ar mai fi fost de acord cu acesta. Drept urmare, Bulf ar fi vândut țițeiul, printr-o firma intermediară, Midway Oil, către BP și Texaco. Ulterior, compania americană Midway, cea care a fost partener de afaceri cu Bulf în afacerea țițeiului irakian, a pledat vinovată, în fața unei instanțe americane, în chestiunea unor plăți ilicite de 440.000 de dolari acordate regimului de la Bagdad. Midway a fost amendată cu 250.000 de dolari. Avocatii companiei americane au arătat ca Midway a cumparat de la Bulf dreptul de a achiziționa petrol irakian în cadrul programului "Petrol contra hrană" și că un angajat al lui Bulf a cerut un comision de 25 de cenți pe baril.
Jurnaliștii Economica.net amintesc și de o altă afacere oneroasă în care a fost implicat Cătălin Bulf. În 2001, când Petrom era companie de stat, s-a înființat o societate denumită Franciza Petrom 2001 SRL, cu scopul de a găsi benzinari privați care să se asocieze cu Petrom, fie în sistem de franciză, fie să distribuie produsele petroliere ale Petrom. Compania a fost înființată ca o societate mixtă, în care Petrom a intrat însă cu doar 40% din capital, iar Bulf, prin firmele sale, deținea restul. Bulf ar fi cumpărat și mai multe dintre societățile de foraj-sonde, ulterior acestea având contracte tot cu Petrom.
Întregul articol Economica.net îl puteți consulta accesând link-ul următor: https://www.economica.net/premierul-orban-l-a-numit-pe-catalin-bulf-implicat-in-scandalul-international-petrol-contra-spaga-in-anii-2000-secretar-de-stat_178642.html
Popular Articles
- Most read
Publicitate