Gerea.jpgVicepreședintele ALDE Andrei Gerea a comentat îndemnul Comisiei Libertăţilor Civile (LIBE) adresat miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline. 

"Apreciez semnalul dat de Comisia Libertăţilor Civile (LIBE), care a reiterat luni îndemnul adresat miniştrilor statelor membre Uniunii Europene de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline. Este adevărat ceea ce membrii Comisiei LIBE au susținut, respectiv că amânarea aderării depline României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni. 

Cel puțin în cazul României, țara noastră a făcut investiții majore în securitatea granițelor, îndeplinim toate obiectivele și criteriile. Sunt eforturi făcute de statul român iar cetățenii români și firmele românești doresc să nu mai fie tratați ca inferiori în interiorul Uniunii Europene. 

Încercările unora dintre europarlamentari sau oficial PPE de a șantaja aderarea României la spațiul Schengen cu nu știu ce norme de reglementare care privesc într-o lumină proprie statul de drept este un comportament inadecvat și incorect. 

Nu este corect din niciun punct de vedere - tratate europene, moral, politic- să legi MCV-ul de Schengen, mai ales că acest Mecanism de Cooperare și Verificare a avut inițiat 3-4 capitole și ulterior, deși eram lăudați că făceam pași înainte în consolidarea așa-numitului stat de drept, s-a transformat într-un roman. 

Nu în ultimul rând, dacă ne uităm la marile furtișaguri din ultimii ani și la sentințele aplicate, cred că aplicarea MCV ului în țările care ne tot dau lecții despre Statul de drept, ar produce ceva deranj", a menționat chestorul Camerei Deputaților, Andrei Gerea.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.