Robert_Tudorache.jpgCampania “Consilierul de pe Strada Ta” a continuat. Președintele ALDE Pitești, secretarul de stat Robert Tudorache, a condus echipa formată din consilierii locali Ionuț Zidaru și  Daniel Florea, consilierii deputatului Andrei Gerea și vicepreședinții Dan Olărescu, Adrian Pica și Cătălin Gherzan. De această dată, echipa ALDE Pitești a fost prezentă în cartierul Găvana III. Locuri de joacă sigure și modernizate, locuri de parcare și siguranța au fost principalele revendicări. 

Alde1.jpgÎn zona locului de joacă de la blocul B1, piteștenii au mai solicitat și amenajarea locului de joacă cu tartan, solicitare care a fost facută și în anul 2017, administrația locală răspunzând atunci că nu există fonduri. Cu toate acestea, locul de joacă trebuie reamenajat pentru că de acesta beneficiază și Asociația Copiiilor cu handicap “Filiala Nova”. Cetățenii de la blocul B2 au cerut suplimentarea locurilor de parcare și limitatoare de viteză în zona celor două blocuri pentru siguranța copiiilor din zona locului de joacă. 

“Încă de anul trecut am început această campanie și nu dorim să renunțăm la ea pentru că primim semnale pozitive de la cetățeni. Credem că, dincolo de proiectele mai mari, este important să asigurăm și condițiile de bază, elementare, pentru rezidenții tuturor cartierelor din Pitești. Împreună cu cetățenii încercăm să rezolvăm punctual cât mai multe dintre solicitări, fie prin intermediul consilierilor locali, fie prin cabinetul parlamentar al deputatului Andrei Gerea”, a declarat secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.