- Monday, 18 December 2017
- Written by andreea vlad
- Hits: 1111
Comisarul european Corina Creţu a participat azi la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare depuse pe două axe prioritare, în cadrul programelor POR 2014 - 2020 şi POIM. În cadrul ceremoniei au fost semnate investiţii în valoare de peste 280 de milioane de euro. Aceasta a declarat că “mai multă stabilitate politică ar fi mai benefică” pentru România și că “important este se se mențină creșterea economică”. "Vă felicit pentru faptul că, cu tot acest ritm lent cu care a demarat exerciţiul financiar, iată că putem spune că toate obiectivele pe care Guvernul României şi le-a propus, şi le-a atins. Previziunile pentru anul viitor, dacă mergeţi în acest ritm, sunt convinsă că se vor realiza. Important este să se menţină această creştere economică, cea mai mare din Uniunea Europeană. Poate mai multă stabilitate politică ar fi mai benefică", a declarat Corina Creţu. Comisarul european a precizat că în prezent lucrează cu ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, pentru încheierea exerciţiului financiar 2007-2013. "Avem o rată de absorbţie de aproximativ 90% pentru bugetul 2007-2013, cu 100% la proiectele de competitivitate şi 93% la proiectele de dezvoltare regională. Din păcate, cele mai multe pierderi sunt în domeniul transporturilor pentru perioada 2007-2013. Sper că acest lucru să fie o lecţie pentru noi. Din alocările pentru 2007-2013, 800 de milioane de euro sunt pierduţi total, iar 2,8 miliarde au fost reprogramate pentru perioada 2014-2020 pentru a continua lucrările care nu s-au terminat în perioada 2007-2013, deşi autorităţile române se angajaseră să le termine. De aceea, ne punem mari speranţe în acest domeniu", a declarat Corina Creţu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate