- Wednesday, 23 October 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 110
USR a depus marți primele proiecte din pachetul legislativ pentru reforma administrativ-teritorială a României, potrivit unui comunicat. Măsurile propuse includ reducerea numărului de județe și de localități, dar și reorganizarea Bucureștiului, astfel încât să rezulte un stat mai mic, cu mai puține instituții, în care banul public se cheltuie cumpătat.
Proiectele au fost depuse de parlamentarii Alin Apostol, Narcis Mircescu (senator USR Argeș) și Teodor Lazăr.
Necesitatea de a reduce numărul de unități administrativ-teritoriale rezultă și din realitatea că 9 din 10 localități din România sunt falimentare în primul rând pentru că sunt prea mici. România are nevoie de structuri care să o dezvolte, nu de unele care doar să toace banii în beneficiul clientelei de partid, arată USR.
Proiectul de lege pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României prevede organizarea țării în opt județe, corespunzând regiunilor de dezvoltare constituite încă din 2004: Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea), Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș), Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj), Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) și București-Ilfov (Municipiul București și Ilfov).
Orașele nu vor putea avea mai puțin de 20.000 de locuitori, iar comunele, nu mai puțin de 3.000 de locuitori, potrivit proiectelor USR.
La rândul său, Bucureștiul nu va mai avea sectoare, ci subdiviziuni numite districte. Astfel, Capitala va avea o singură primărie și mai multe structuri teritoriale care să implementeze și să urmărească strategia de dezvoltare unitară, așa cum se întâmplă în multe orașe europene.
Popular Articles
- Most read
Publicitate