- Thursday, 22 August 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 414
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputat PSD de Argeș, a făcut astăzi o serie de clarificări esențiale în cadrul unei conferințe de presă referitoare la cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii din ultimii 50 de ani. Ministrul a subliniat că, în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică decât cea din luna august, începând cu luna septembrie. De asemenea, peste 3,8 milioane de pensionari vor beneficia de majorări ale pensiei în urma recalculării.
„Primul mesaj pe care vreau să îl transmit pensionarilor este clar: NICIO PENSIE NU SCADE! Vreau să fiu bine înțeleasă: niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică decât cea din luna august! Niciunul!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a explicat că, indiferent de rezultatul recalculării pensiei, toți pensionarii vor primi în septembrie și în lunile următoare o pensie cel puțin egală cu cea din august. „Repet mesajul corect: Nicio pensie nu scade în urma recalculării! Din contră, peste 82% dintre pensionari vor primi mai mult!”, a adăugat ministrul.
Adresându-se în mod special pensionarilor care au primit decizii de #recalculare ce indică un cuantum mai mic, ministrul Simona Bucura-Oprescu a subliniat că noua lege a pensiilor garantează că aceștia vor primi cuantumul cel mai favorabil. „Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia din luna august”, a asigurat ministrul.
În ceea ce privește impactul reformei, ministrul a precizat că în medie, pensiile vor crește cu 26,65%, ceea ce reprezintă o creștere cumulată de peste 40% în acest an (luând în calcul și majorarea de 13,8% din ianuarie). „Pentru cei mai mulți dintre pensionari, aceasta înseamnă o creștere reală a puterii de cumpărare. Acesta a fost un obiectiv major al meu ca ministru al Muncii în Guvernul Ciolacu.”, a subliniat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul a încheiat exprimându-și convingerea că, pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulțumiți va fi semnificativ. „Mi-aș dori să li se audă și lor vocea!”, a concluzionat Simona Bucura-Oprescu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate