gentea-vulnerabilii.jpgCristian Gentea, primarul municipiului Pitești, afirmă că, într-o societate civilizată, modul în care îi tratăm pe cei mai vulnerabili dintre cetăţeni este un indicator esențial al valorilor noastre morale și al solidarității umane.

”Am participat chiar ieri la Târgul Serviciilor Sociale din Argeş.

Serviciile de asistență socială asigurate de administraţia noastră joacă un rol major în sprijinirea piteştenilor aflaţi în dificultate, oferindu-le ajutorul necesar pentru a depăși momentele grele. Aceste servicii includ suport financiar, consiliere, programe de reintegrare și multe alte forme de asistență care pot face o diferență semnificativă în viețile celor afectați de sărăcie, boală sau alte forme de vulnerabilitate.

Am realizat un Centru Multifuncțional Comunitar care oferă asistenţă medicală, activități de recuperare, informare şi consiliere psiho-socială, sprijin pentru persoanele aflate în grupe de risc.

La Centrul de zi de asistență și recuperare “Șanse pentru toți”, de la începutul anului până în prezent, pacienților le-au fost acordate servicii sociale şi de recuperare medicală, după cum urmează:
910 ședințe de kinetoterapie
695 ședințe de fizioterapie
581 ședințe de masaj
562 ședințe de reflexoterapie
394 ședințe de consiliere medicală şi consiliere psihologică
133 anchete sociale

Acordăm servicii sociale, prin intermediul Adăpostului de Noapte Nord şi Adăpostului Speranţa, persoanelor fără casă, vârstnicilor sau tinerilor care trăiesc în stradă, piteştenilor fără venituri sau cu venituri reduse.
Le asigurăm cazare pe timp de noapte, cazarmament, consiliere socială şi consiliere psihologică, asistenţă medicală primară, toate acestea fiind gratuite.
De la începutul anului până în prezent, au fost cazaţi în Adăpostul Nord 22 de bărbaţi (capacitatea fiind de 24 de locuri) însumând 1.589 de cazări, iar în Adăpostul Speranța, 7 femei (capacitatea fiind de 12 de locuri) însumând 635 de cazări.

Am asigurat, anual, subvenții pentru asociațiile și fundațiile de asistență socială, valoarea acestora, în 2023, fiind de 77.840 de euro.

Contribuim anual la asigurarea unei mese calde persoanelor nevoiașe din Pitești, asigurând în paralel - pentru aproape 600 de beneficiari - pachetele de alimente și produse igienice.

În paralel, avem încheiate parteneriate cu Biserica Sf. Vineri din Pitești, S.C. Nisa Trans Spedition din Bascov, Casa Muntenească Events din Pitești și Biserica Adventistă din Pitești în vederea sprijinirii persoanelor fără adăpost cu o masa caldă. De asemenea au contribuit cu diverse ajutoare (mâncare, haine etc) și Asociația “Sfinții Spiridon și Irina” și Asociația M.A.I.N.E. din Pitești.

Asigurăm permanent consilierea şi îndrumarea cetăţenilor cu privire la condiţiile şi documentaţia necesară obţinerii formelor de sprijin social de care pot beneficia.

Am asigurat măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece pentru 1944 de piteşteni, după cum urmează:

702 ajutoare încălzire energie termică

249 ajutoare încălzire gaze naturale
 8 ajutoare încălzire energie electrică
13 ajutoare încălzire lemne

972 suplimente energie

Numai de la începutul anului 2024 şi până în prezent, au fost acordate un număr de 1879 de indemnizații pentru persoane cu handicap grav acestea însumând 19.439.273 lei.
În egală măsură, am asigurat salarii pentru un număr de 258 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, acestea totalizând 5.500.318 lei și pentru un număr de 2337 beneficiari (transport persoane cu handicap, asistenți personali și însoțitori) totalizând suma de 748.000 lei.

Sprijinim participarea în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate, acordând lunar dreptul la stimulentul educaţional pentru un număr de 21 de copii.

Pentru piteştenii vârstnici, ne îngrijim de funcţionarea a trei cluburi de pensionari licențiate, în cadrul cărora asigurăm în mod gratuit servicii sociale precum: socializare, activităţi de timp liber, consiliere socială, consiliere psihologică și consiliere medicala primară.
Cele trei cluburi de pensionari au bifat 3786 de intrări, din ianuarie până în prezent.

Din punctul meu de vedere, grija față de cei care au greutăţi nu este doar o obligație morală, ci și o investiție în viitorul nostru comun. O comunitate în care toți cetățenii au acces la resursele necesare pentru a trăi o viață demnă este o comunitate mai puternică, mai unită și mai prosperă.
Mulţumesc pentru încredere!
Suntem o forţă împreună!”, transmite Cristian Gentea. 
Material realizat de SC Info Press Smart Top SRL, la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Mandatar Financiar 21240002

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.