- Wednesday, 13 March 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 631
Candidat din partea PNL la alegerile din iunie pentru Primăria Pitești, Mihai Coteț este consilier local din 2020, fiind unul dintre cei mai activi consilieri locali. Într-un interviu pentru FinanciarPress.ro, Mihai Coteț a vorbit despre planurile și proiectele sale pentru Pitești, cât și despre motivele ce l-au determinat să candideze pentru a fi primar al Piteștiului în următorii patru ani.
Sunteți un om de afaceri de succes și cu mare experiență. Ce v-a făcut să candidați la Primăria Pitești și să intrați în jungla administrației publice în loc să vă dedicați 100% afacerilor și să fiți mult mai liniștit?
Suntem 141.275 de piteșteni și de la an la an tot mai puțini. La începutul anilor 2000 eram peste 188,479 de mii. În 23 de ani am pierdut populația unui oraș ceva mai mare decât Mioveni.
43.767 dintre noi au peste 55 de ani, vorbim de mai mult de 30% din populația acestui oraș. Acest declin a determinat și migrarea marilor afaceri către alte zone cu populație tânără, atractive pentru perspectivele de dezvoltare ale companiilor.
Pitești are 73.500 de locuitori cu loc de muncă. Jumătate dintre Piteșteni nu lucrează, iar acest lucru va avea impact în primul rând asupra calității serviciilor publice.
Îmbătrânim. Rămânem tot mai puțini și tot mai singuri. Am construit un business aici și mă uit cu neîncredere la perspectivele antreprenorilor în acest oraș. Am construit o familie în Pitești, mi-am văzut copiii plecând din oraș și mă uit cu neîncredere la perspectivele tinerilor în acest oraș. Plecând de la această realitate, am ales să mă implic. Am observat de la revoluție încoace că a rămas și a perpetuat o meteahnă - să vină altul să facă. Și pentru că oamenii capabili au așteptat soluțiile de la alții, așa și-au făcut loc profitorii, căpușele și acum nu mai putem scăpa de ei. Dacă vrem să avem o șansă, trebuie să ne implicăm, iar oamenii trebuie să aibă curaj să facă alegeri diferite dacă vor rezultate.
Care sunt atuurile principale cu care sperați să schimbați primarul și culoarea politică din Primăria Pitești?
În primul rând eu vin dintr-un model diferit de abordare a politicii. Eu am construit o carieră în mediul privat, fără legături cu statul, fără posturi călduțe în consilii de administrație, fără obligații față de cei care numesc în funcții. Nu sunt un produs al unui sistem și nu sunt tributar sistemului. Sunt liberal din convingere și cred în performanța mediului de afaceri și în puterea antreprenorilor.
Vreau să aduc disciplina din business în administrația locală. Vreau să aduc principii moderne de guvernanță corporativă în gestionarea proceselor administrative la nivel local. Îmi doresc să aduc performanța în administrarea bugetelor locale. Vreau să cresc atractivitatea orașului atât pentru investitori, cât și pentru tinerii din orașul nostru și cei din alte zone ale țării. Avem toate datele pentru a pune punct hemoragiei demografice și pentru a putea revitaliza orașul și a aduce noi oportunități în orașul nostru.
Spre deosebire de toți foștii primari, iar aici îl includ și pe primarul încă în exercițiu, eu sunt un om care a făcut performanță în economia reală și e timpul pentru performanță inclusiv în administrația locală.
Ce îi lipsește cel mai mult Piteștiului?
Speranța pentru un viitor mai bun. Din ce se compune această speranță? Din atractivitate pentru tineri - orașele de dimensiuni medii sunt supuse la nivel european depopulării. Acest lucru are consecințe devastatoare - orașele îmbătrânite au o problemă în a asigura servicii sociale de calitate. Tinerii sunt motoarele sustenabilității urbanizării. Iar tinerii au nevoie de oportunități. Aceste oportunități sunt compuse din dezvoltarea economică sustenabilă, soluții concrete de susținere a natalității și un sistem educațional modern și racordat la piața muncii și la nevoile viitoarelor generații.
Piteștiului i-a lipsit viziunea în ultimele trei decenii. O viziune care să fie centrată pe creștere, nu pe peticicire. Administrațiile de până acum s-au concentrat doar pe sifonare, pe generarea de posturi călduțe pentru sinecuriști și pe combinații profitabile doar pentru aparatul primarului. E timpul să punem stop și să o luăm de la capăt cu o viziune concretă, adaptată nevoilor viitorului
La fiecare val de alegeri, candidații vin cu critici la contracandidați și cu promisiuni. Însă oamenii vor lucruri concrete, fezabile. Concret, ce soluții și proiecte fezabile aveți pentru Pitești dacă veți fi ales primar?
Trebuie să diversificăm oportunitățile economice pentru tinere generații, atât pentru absolvenții de învățământ dual pe care trebuie să îl încurajăm, precum și absolvenții de învățământ superior, pentru viitorul cărora trebuie să lucrăm îndeaproape cu instituțiile de învățământ superior din Pitești pentru a identifica noi oportunități pentru viitorul pieței muncii.
Pe termen lung, investițiile în reformarea sistemului de învățământ local vor susține atractivitatea pieței muncii pentru investitori.
Ne propunem reformarea sistemului de educație local de la nivel de grădinițe și școli, prin consolidarea infrastructurii și prin adăugarea de facilități care să susțină dezvoltarea copiilor. Pentru educația liceală din Pitești, ne propunem să încurajăm educația duală. Nici în cazul educației superioare nu ne vom opri cu reforma sistemului local de educație. Pentru învățământul superior obiectivul nostru este să dezvoltăm un proiect finanțabil prin PNRR de dezvoltare a unui centru de cercetare și dezvoltare în parteneriat cu Dacia Renault și cu Universitatea din Pitești - Facultatea de Mecanică și Tehnologie. Acest centru va putea pregăti viitorii specialiști în industria auto și va crește atractivitatea pentru segmentul companiilor din domeniul auto - precum companiile producătoare de piese pentru industria auto, precum și companiile IT care dezvoltă software pentru industria auto.
Pe lângă reforma educației este nevoie de măsuri care să sporească atractivitatea Piteștiului în fața investitorilor.
Fără o zonă metropolitană sau o aglomerare urbană puternică, o regiune nu poate performa la înălțime. Orașe cu administrații competitive precum Arad sau Oradea au pus la punct astfel de zone metropolitane încă de acum 20 de ani! Piteștiul nu se mai poate dezvolta în mod izolat, pe cont propriu. În egală măsură, locuitorii municipiului reședință de județ și al localităților limitrofe trebuie să se bucure de un nivel de trai ridicat și de confortul unor servicii integrate de calitate.
Trebuie să conturăm o zonă metropolitană puternică pentru a fi atractivi pentru investitori.
”Am cel mai amplu proiect de oraș pentru Pitești din ultimii 30 de ani”
Atât în 2016, cât și în 2020, prezența la vot la Pitești la alegerile locale a fost una redusă. Cum îi veți convinge pe oameni să vină la vot?
PSD a câștigat mereu prin prezența mică la vot. De aceea avem acum anomalii cu primari aleși cu 9% din totalul bazei de votanți. Prezența mică la vot este confortabilă pentru PSD, pentru că are votanți înregimentați, un aparat imens de sinecuriști încolonați care ies la vot să își păstreze pozițiile călduțe și se bazează că lumea nu va ieși la vot.
De fiecare dată când calculele electorale ale PSD-ului au fost spulberate, românii au ieșit la vot mai mult decât s-au așteptat ei. Europarlamentarele trecute au fost exemplul perfect de matematici electorale date peste cap. Și, în general, prezența mare la vot a fost în perioade de tumut social când românii au venit la urne să dea un vot negativ.
Pentru Pitești, argumentul pe care îl voi utiliza pentru aceste alegeri nu este doar cel al opoziției față de o administrație dezastruoasă, ci acela al unui proiect de amploare, o viziune concretă pentru orașul nostru și cel mai amplu proiect de oraș pentru Pitești din ultimii 30 de ani.
Care ar fi marile plusuri și minusuri ale Piteștiului, orașul pe care vreți să îl conduceți ca primar în următorii patru ani?
Trăim într-un oraș în care cel mai bun spital este autostrada către București. De unde știm acest lucru? Dacă în 2013, Spitalul Județean de Urgență Pitești trata anual 66.166 de pacienți, în 2022, spitalul a ajuns să trateze puțin sub 40.000 de pacienți, mai exact 39.919, o scădere drastică de aproximativ un sfert. În 30 de ani n-am construit nimic nou. Doar am cârpit.
Primăria Pitești nu a înțeles în 30 de ani că economia locală e un ecosistem viu, care trebuie întreținut prin implicarea tuturor autorităților. Toate autoritățile din subordinea primăriei au fost privite ca locuri călduțe de plasare a sinecurilor și de căpușare a bugetului local, an după an. Iar efectele se văd cu ochiul liber.
Fără școli moderne, cu locuri prea puține, cu învățământ subfinanțat, cu încropeli și cu politizarea sistemului de educație, piteștenii s-au văzut nevoiți ca acolo unde pot, să se îndrepte către privat.
Piteștiul a stagnat într-o perioadă în care economia României a crescut fără precedent, o creștere bazată pe consum, ceea ce ar fi trebuit să producă impact și la nivel local, unde producția auto a ținut pasul cu cererea la nivel european.
Cu toate acestea, suntem un oraș care este conectat de infrastructura mare - avem autostradă spre București, un viitor drum expres spre Craiova. Acest lucru ne poate aduce în atenția dezvoltatorilor de pe zona logistică și industrială, însă trebuie să rezolvăm problema traficului cu noi poduri peste Argeș.
Suntem un oraș care are centru universitar, iar acest lucru trebuie exploatat pentru a atrage tineri din alte zone ale țării pentru că putem să conectăm învățământul superior cu piața muncii și să facem din asta un pol de dezvoltare. Avem industrie puternică prin prezența Dacia Renault lângă Pitești și acest lucru înseamnă încredere pentru ceilalți investitori.
Ați selectat echipa alături de care vreți să câștigați Primăria Pitești? Ce experiență în administrație au componenții echipei dumneavoastră?
Avem oameni care sunt pregătiți, care au făcut performanță atât în administrație, cât și în business și avem o echipă cu competențe în toate domeniile administrației locale, tocmai pentru că promovăm meritocrația.
Cât de mult e de reconstruit la Pitești?
Tot. Glumesc! Avem nevoie de o administrație care să înțeleagă că trebuie să muncim ca să ne asigurăm viitorul ca piteșteni. Trebuie să muncim să ne ținem copiii acasă, să ne reconstruim orașul.
Trebuie să reformăm aparatul administrativ. Trebuie să eficientizăm primăria. Trebuie să creștem capacitatea administrativă și de atragere a fondurilor europene. Doar așa putem face din Pitești un oraș în care merită să trăiești.
Popular Articles
- Most read
Publicitate