- Wednesday, 21 June 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 471
Pentru comuna Domnești anul 2023 este unul special, încărcat de istorie. Vatra domneșteană împlinește 500 de ani de la prima atestare documentară. Pentru marcarea acestui moment extraordinar, consilierul local din partea USR, istoricul, publicistul și realizatorul TV Bogdan Grigore a propus o serie de manifestări care au început a se organiza în satul de pe valea Râului Doamnei.
”Doar conștientizând că aparținem unui spațiu, unui model, unei culturi, unui spirit, construit în secole și bazat pe credință, pe tradiții, pe limbă, pe cultură, vom înțelege mesajul venit din generațiile vechi, dar și destinația pe care acele generații o imaginaseră pentru comunitatea lor. Fiecare din oamenii aceia care au trecut prin vetrele noastre, ale tuturor, și-a adus umila sa contribuție la evoluția lor. Fiecare după puteri, fiecare după pricepere.
Istoria trebuie privită de acum la acest nivel. Avem un cadru general în care evoluția neamului nostru românesc a crescut. Trebuie să îl umplem cu crâmpeie, cu istorii mai mici, ca să simțim că aparținem unui loc, unui spirit, unui viitor. Este steagul cu care ne putem mândri astăzi, în lumea aceasta deschisă, liberă. Prin cultură, cu toate produsele trecutului și ale viitorului, putem să ne identificăm cu originile noastre în acest concern al lumilor aflate în interdependență și conectivitate.” În acest an aniversar, colegul nostru a ales să se implice activ și, în calitate de președinte al Comisiei de cultură și învățământ din cadrul Consiliului Local Domnești, a început să implementeze o serie de evenimente aprobate de Consiliul Local. ”Am reușit anul trecut să promovez o hotărâre de Consiliu Local prin care să creăm cadrul pentru a pregăti cum se cuvine sărbătoarea Domneștiului.
Anul acesta am organizat deja trei evenimente culturale al căror amfitrion am fost. Primul a fost dedicat Zilei Naționale a Culturii, cel de-al doilea, pe 4 aprilie, a fost dedicat momentului în care satul a împlinit 500 de ani de la prima atestare documentară, iar cel de al treilea a fost dedicat Zilei Eroilor. În aceste evenimente am urmărit să evidențiem oameni și fapte din trecutul și prezentul comunității noastre locale. Vom continua pe aceeași linie, iar pe 28 iunie vom organiza o manifestare de anvergură, la împlinirea a 111 ani de la nașterea, la Domnești, a Elisabetei Rizea, viteaza care ne-a învățat, imediat după Revoluție, ce ar fi trebuit să însemne demnitatea în fața unui regim ilegitim și criminal. La acest simpozion avem deja confirmarea de participare din partea unor importante personalități ale vieții civice și istorice românești.
De asemenea, pe 28 septembrie, sărbătorindu-ne reciproc, Domneștiul va găzdui expoziția aniversară a Memorialului Sighet, a Academiei Civice la 30 de ani de la inaugurarea Memorialului de la Sighet. Această expoziție va fi prezentată de doamna Ana Blandiana, care ne va onora cu prezența în acest an aniversar. Aceste evenimente publice au fost și vor fi imortalizate în emisiunea mea, Convorbiri istorice, de la Profi 24 TV. Din punct de vedere politic, deși suntem pe direcții diferite față de PNL, la nivel local am decis să continuăm colaborarea cu administrația liberală a Domneștiului mai ales pe latura culturală, pentru a implementa proiectele promise în campania electorală”.
La mulți ani, Domnești!
Popular Articles
- Most read
Publicitate