- Wednesday, 03 May 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 503
Senatul a adoptat, miercuri, o inițiativă legislativă USR prin care apelurile la call-center trebuie preluate de un operator uman în maximum 5 minute de la momentul efectuării apelului.
Senatorul USR Robert Zob consideră că oamenii sunt îndreptățiți să primească informațiile de care au nevoie rapid, mai ales că cei mai mulți sună în momente de criză.
Robert Zob: „Oamenii sună la call-center atunci când s-a întâmplat ceva, când sistemul nu mai funcționează. Imaginați-vă că o persoană căreia i s-a furat ori i s-a clonat cardul bancar sună la bancă și, în ciuda stresului provocat de incident, trebuie să navigheze zeci de întrebări-filtru și să aștepte uneori mai bine de jumătate de oră. La fel și în cazul operatorilor de cablu, internet și telefonie, când întreruperea funcționării aparaturii îi lasă pe oameni fără nicio posibilitate de a comunica. Digitalizarea trebuie folosită pentru accelerarea timpului de răspuns și pentru a oferi rapid informații relevante pentru client”.
Inițiativa legislativă a senatorilor USR Robert Zob, Sergiu Vlad și Dan Ivan prevede amenzi pentru cei care nu se conformează: de la 50.000 la 100.000 de lei.
În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 prevede că „(...) prestatorii vor furniza beneficiarilor, în special, adresa poștală, numărul de fax sau adresa de e-mail și numărul de telefon la care toți beneficiarii, inclusiv cei care au reședința sau sediul social într-un alt stat membru, le pot adresa o reclamație sau o solicitare de informații în legătură cu serviciul prestat”, fără a specifica o marjă de timp în care aceste apeluri pot fi preluate.
În favoarea inițiativei au votat 72 senatori, niciunul împotrivă și trei s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa merge, mai departe, la Camera Deputaților, care este for decizional.
Popular Articles
- Most read
Publicitate