aspen-sbo.jpgDeputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, declară că administrația publică românească are și nevoia și obligația de a fi “More Digital”, în contextul participării la masa rotundă cu tema “Transformarea digitală a administrației – de unde începem?” organizat de Institutul Aspen România și Institutul Național de Administrație, în parteneriat cu Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului și cu Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor.

"Iar noi prin "More Digital" urmărim o #administrație în care activitățile să poată, cu ajutorul algoritmilor, să fie procedurate de o manieră facilă pentru cetățean.

Împreună cu colegii din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților facem parte din transformarea pentru digitalizarea administrației și menționez doar o parte dintre modificările legislative deja adoptate:

Legea interoperabilității care vizează creșterea calității serviciilor publice prin facilitarea schimbului de date între sisteme informatice, reducerea sarcinilor birocratice și administrative ale persoanelor fizice și juridice și creșterea transparenței utilizării datelor de către autoritățile și instituțiile publice;

Obținerea cazierului judiciar și în forma electronică;

Legea pentru "subțierea dosarului cu șină" - concret, legea obligă instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice să nu mai ceară persoanelor fizice sau juridice copii după avize sau alte documente care au fost deja emise tot de către instituții publice sau de către organe ale administrației publice.

Evenimentul “Transformarea digitală a administrației – de unde începem?” organizat de Institutul Aspen România și Institutul Național de Administrație, în parteneriat cu Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului și cu Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, și-a propus să reprezinte punctul de pornire pentru scrierea a unui "Ghid al Transformării Digitale" dedicat administrației publice.

Prin implicarea administrației publice locale și centrale, a mediului academic, a mediului privat, a legiuitorilor putem genera soluții adecvate pentru servicii de calitate și optimizarea răspunsului administrației publice, astfel încât să avem administrație pro-activă, de la oameni pentru oameni!

Este evident că digitalizarea nu poate substitui omul. Este evidentă nevoia de formare pentru dobândirea de competențe digitale a celor din administrație. Aici mizăm pe implicarea Institutului Național de Administrație ca prin formare să ajungem la “More Digital”.

Continuăm munca, iar primul “Ghid al Transformării Digitale” este un început excelent!", transmite deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.