adrian-miutescu-nou.jpgDeputatul de Argeș Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, susține că cei din coaliția de guvernare joacă ping-pong cu răspunderea privind majorarea impozitelor locale. În prezent, se încearcă pasarea răspunderii către Parlament, pentru ca primarii și consilierii locali să aibă o justificare în fața electoratului când vor vota majorarea impozitelor locale pentru terenuri și clădiri. În același timp, la bugetele locale este nevoie de bani, după ce s-a decis ca de la 1 noiembrie să se majoreze salariile din administraţia publică locală (primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, funcționari, etc.). Forța Dreptei nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor locale, pentru finanțarea creșterilor salariale dintr-un aparat administrativ stufos.
 
“Administrațiile locale trebuie să-și asume răspunderea în fața cetățenilor! În cazul impozitelor locale, se încearcă pasarea răspunderii către Parlament. Dar așa cum s-au mărit salariile primarilor, să se gândească serios și la o nouă împărțire administrativ-teritorială a țării, mai eficientă”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu.
 
Miercuri, 12 octombrie, senatorii au adoptat cu 67 de voturi pentru, 37 împotrivă și 1 abținere raportul comisiei Buget-Finanţe care a amendat Ordonanța 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal. Potrivit unui amendament introdus de senatorul PSD Radu Oprea și susținut de membrii coaliției PSD-PNL-UDMR, grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor publice va fi majorată cu până la 50%. De precizat este că marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 - 0,2%. Prevederea din forma iniţială a ordonanţei, potrivit căreia impozitele pe clădiri vor fi calculate în funcţie de grila notarială, a fost eliminată. Creșterea impozitării proprietăților prin OG 16/2022 ar avea un impact de 2,79 miliarde lei în 2023, de 2,94 miliarde lei în 2024 și de 3 miliarde lei în 2025. Camera Deputaților este for decizional. Decizia finală privind majorările va fi însă la administrațiile locale.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.