sbo-imm.jpgSimona Bucura-Oprescu: Granturi pentru reducerea costurilor energetice ale firmelor!

A fost lansat în dezbatere publică Ghidul de accesare de către firmele mari, IMM-uri și microîntreprinderi a unor granturi pentru reducerea costurilor energetice, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

Granturile pot fi cuprinse între 50.000 și 500.000 de euro și necesită o cofinanțare din partea viitorilor beneficiari. Firmele pot cere ajutorul printr-o cerere unică ce poate cuprinde mai multe puncte de lucru.

Înscrierile se vor derula în aplicația IMM Recover.

"Printre investițiile ce pot fi finanțate de stat se numără următoarele:

investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe;

investiții în echipamente/ utilaje/ dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie al întreprinderilor;

investiții în măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare/trigenerare existente sau noi, inclusiv pentru lucrări de modernizare/ reabilitare/ creștere a puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie (cu excepția biomasei) și destinate consumului propriu;

investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei.

Printre condițiile ce trebuie bifate de întreprinderile care solicită granturile se numără:

să fi fost înființate până la 31 decembrie 2021;

să fi avut minimum un angajat la 31 decembrie 2021;

să prezinte documentele doveditoare ale calității de proprietar/ superficiar/ administrator/ titular al unui drept de folosință/ concesionar/ locatar pentru imobilul în care se implementează proiectul.

Finanțarea va fi implementată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Detalii privind Ghidul de finanțare puteți obține accesând acest link: https://mfe.gov.ro/consultare-publica-poim-ghidul.../", transmite deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.