sbo-femei1.jpgDeputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu a participat astăzi, la Palatul Parlamentului, la reuniunea care a marcat împlinirea a doi ani de când Guvernul României a adoptat Strategia Națională privind implementarea Rezoluției "Femeile, pacea și securitatea" pentru perioada 2020-2023.

Femeia trebuie să fie privită ca o resursă, ca o resursă importantă! Ei bine, ce-și dorește România să facă cu această resursă?

Spre exemplu, la nivelul MApN numărul posturilor de conducere existente (grade decizionale 1+2) este de 33. Dintre acestea, 93,9% sunt ocupate de bărbați și 6,1% de femei, deși, privind datele academiilor de profil, vedem că adeseori șefi de promoții sunt femeile.

Așadar, dacă femeile fac performanță, mă întreb de ce nu avem aceeași reprezentare și în ceea ce privește  funcțiile de decizie?

Cu toate acestea, mi-aș dori și am încrederea că fiecare dintre noi, prin atitudinea pe care o avem și prin modul cum acționăm, putem da posibilitatea României să respire viitor și datorită promovării reale a femeilor, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.