amendament-forta-dreptei.jpgProiectul legii offshore a intrat azi în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor. La ședinţa comună a comisiilor de specialitate a participat și deputatul argeșean Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei. Acesta, alături de alți deputați Forța Dreptei, este inițiatorul unui amendament la proiectul de lege care ar trebui să asigure independența energetică a României.

Astfel, deputații Forța Dreptei Ionel Dancă, Adrian Miuțescu, Gabriel Plăiașu, Ion Ștefan și Antonel Tănase au formulat un amendament la legea offshore. Potrivit motivării amendamentului, utilizarea sumelor datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore și onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare, trebuie să acopere inclusiv finanțarea costurile de branșare ale consumatorilor la rețelele de distribuție a gazelor naturale. În același timp, trebuie precizate explicit ce alte investiții pot fi finanțate din aceste sume pentru dezvoltarea sistemului energetic național care să sprijine investițiile în eficiența energetică și în producția de energie regenerabilă și de înaltă eficiență.

Pe 11 mai proiectul de lege a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime şi stabileşte că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale. Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare, precum şi de ministrul Energiei.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.