- Wednesday, 04 May 2022
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 736
Astăzi se împlinesc 131 de ani de când s-a stins din viață unul dintre întemeietorii României moderne, marele om politic, Ion C. Brătianu, fondatorul “dinastiei de la Florica”. O delegație a partidului Forța Dreptei, condusă de deputatul argeșean Adrian Miuțescu și deputatul de Timiș, Claudiu Chira, membri fondatori ai formațiunii politice, a depus o coroană de flori la capela Brătienilor de la Schitul Florica, din Ștefănești. Membrii Forța Dreptei s-au recules la căpătâiul lui Ion C. Brătianu, vizitând apoi Muzeul Național Brătianu, aflat în imediata apropiere a capelei.
Ion C. Brătianu s-a dedicat modernizării statului, după ce România a devenit regat, în anul 1881. În timpul guvernării sale a fost revizuită Constituția din anul 1866, a fost înființată Banca Națională a României, a fost dezvoltată o rețea de căi ferate și șosele, iar industria a fost încurajată permanent. Ion C. Brătianu a avut o activitate guvernamentală impresionantă, deţinând cel mai lung mandat de prim-ministru al României până în perioada comunistă. Și-a folosit relațiile pe care le legase cu mai multe familii europene pentru a obține numirea unui principe străin pe tronul Principatelor, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. S-a stins din viață pe 4 mai 1891, la reședința din Florica.
Popular Articles
- Most read
Publicitate