- Wednesday, 28 July 2021
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 1303
În dimineața zilei de astăzi Piteștiul a fost survolat de un avion, care conform autorităților locale, a efectuat o dezinsecție împotriva țânțarilor și a altor insecte. La bordul acestui avion s-a aflat, în calitate de copilot, și viceprimarul Piteștiului Gelu Tofan.
Numai că în spatele acestei acțiuni, au existat numeroase strategii de nimicire, nu numai a țânțarilor, dar și a adversarilor politici, dar care au eșuat rând pe rând. Noi sperăm, totuși, ca măcar strategia de nimicire a țânțarilor să nu fi eșuat.
O primă acțiune care a eșuat a fost cea a primarului Cristian Gentea, care cum a auzit că viceprimarul Gelu Tofan va fi la bordul avionului în calitate de copilot, acesta și-a pregătit o praștie și câteva pietre pe post de gloanțe pe care le-a depozitat la sediul PSD Argeș.
Numai că, vigilent cum îl știm, aceste „gloanțe” au fost dibuite de președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă, care le-a și confiscat crezând că pot fi folosite împotriva lui pentru a fi doborât de la bordul organizației județene a PSD.
Nici planul B al primarului Gentea nu a avut succes. Acesta îl desemnase pe administratorul public al Piteștiului, Lucrețiu Tudor, să doboare avionul în care se afla Gelu Tofan. Pentru această acțiune Lucrețiu Tudor se înarmase cu un arc și câteva țepușe, precum Cupidon, dar în momentul când s-a uitat pe cer și a văzut avionul, city managerul Piteștiului a căzut într-o nostalgie, amintindu-și de vremurile în care se plimba cu avionul, împreună cu Gabi Zoană, prin țările calde, și astfel a uitat să tragă.
Pe firul acestei acțiuni intrase și Radu Perianu, căruia îi ajunsese la urechi planul lui Gentea de a-l doborî pe Tofan. Mai exact, intenția lui Perianu era să revendice el atacul pentru a se lăuda pe la București, la gruparea Cîțu - Gorghiu, că în sfârșit a doborât un om din tabăra lui Miuțescu.
Un alt detaliu din această acțiune a fost legat de parașuta în caz de nevoie, pentru aterizare forțată. Primarul Gentea ar fi vrut să-l trimită pe post de parașută (politică) pe consilierul local Sorin Apostoliceanu, numai că Gelu Tofan a refuzat cu vehemență de frică că acesta nu-și va deschide (sufletul) și pentru el.
Acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Popular Articles
- Most read
Publicitate