- Friday, 04 June 2021
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 1359
Biroul Permanent Local al PNL Pitești și-a revizuit într-o ședință de lucru baza de date a membrilor și simpatizanților. Este important pentru PNL să-și actualizeze listele de membri și simpatizanți, mai ales că, fiind partid istoric, unele adeziuni datează încă din 1990, când această formațiune politică a fost reînființată în România, după 45 de ani de comunism.
Astfel, cu excepția persoanelor decedate care au fost radiate din baza de date a partidului, s-a decis trecerea în rândurile simpatizanților PNL a aproximativ 300 de membri. Aceștia fie au trecut la alte partide politice, fie au decis să rămână inactivi, pe o perioadă nedeterminată.
Numai că, după cum se precizează într-un comunicat de presă al PNL Argeş, „Din păcate, anumiți indivizi se activează doar în preajma alegerilor interne și membrii inactivi sunt folosiți ca masă de manevră pentru a influența rezultatul. Din respect pentru colegii care au muncit în campaniile electorale, care și-au plătit la zi cotizațiile și care au contribuit la rezultatele obținute de PNL Pitești, cei inactivi au fost trecuți în rândurile simpatizanților. Trecerea în rândurile simpatizanților a membrilor PNL care n-au mai dorit să fie activi în zona politicilor liberale este o măsură menită să-i asigure acești membri că se pot întoarce oricând în zona activităților noastre de partid și pot participa la acțiuni și inițiative politice. În anumite organisme de presă au apărut informații eronate conform cărora, membrii PNL au fost ”dați afară”, ”radiați” sau ”maziliți”. Astfel de informații nu sunt numai inexacte, dar și rău-voitoare, neavând nimic în comun cu realitatea. PNL este un partid istoric care respectă fiecare membru, fie el activ sau simpatizant! La nivel de management politic este, însă, important ca membrii inactivi să rămână apropiați de partid ca simpatizanți și să primească asigurarea că pot oricând să se implice în activitățile politice ale formațiunii”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate