- Saturday, 30 January 2021
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1682
După câteva săptămâni de incertitudini și tensiuni interne, liberalii argeșeni au decis azi, în prezența președintelui partidului, Ludovic Orban, ca propunerea lor pentru funcția de viceprimar al Piteștiului să fie Gelu Tofan. Contactat de Financiarpress.ro acesta ne-a declarat în exclusivitate: „Da, s-a făcut pace în PNL și dăm astăzi un semnal de unitate și coerență din partea PNL Argeș. Am susținerea tuturor colegilor, atât a celor din partid, cât și a celor din Consiliul Local, chiar și a celor cu care am fost, să zicem, într-o oarecare contradicție la un moment dat. Va fi o singură propunere a PNL pentru funcția de viceprimar și un vot unanim pentru această propunere. Cât privește politica pe care o voi duce ca viceprimar vreau să vă spun că, în ciuda unor speculații, structura mea politică este cea a unui om de dreapta, a unui adversar al PSD-ului. Bineînțeles că voi face politica PNL pentru că ne aflăm la guvernare și avem un program de guvernare care trebuie implementat inclusiv la nivelul administrației locale. Asta nu înseamnă că merg în Primărie cu sabia scoasă să mă lupt cu primarul Gentea, merg în Primărie să colabortez cu primarul Gentea în folosul piteștenilor. Așadar, dacă vom considera că primarul și PSD vor propune proiecte benefice piteștenilor vom colabora, dacă vom constata că primarul și PSD vor avea derapaje și vor depune proiecte în folosul altor interese, ne vom opune, nu vom vota aceste proiecte și le vom taxa fără menajamente.”
Popular Articles
- Most read
Publicitate