- Wednesday, 07 October 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1692
Deși Gheorghe Stancu (PSD) și-a adjudecat un nou mandat de primar, acesta nu va mai avea și suficientă susținere în Consiliul Local în condițiile în care social-democrații au obținut la alegerile din 27 septembrie doar 6 posturi de consilieri dintr-un total de 17. Mai mult, PNL, care are tot 6 consilieri locali, a bătut palma cu USR PLUS (3 cl) și PMP (1 cl) pentru o alianță în viitorul Consiliu Local, ceea ce înseamnă că dreapta politică va avea 10 voturi în acest organism, față de 7 voturi cât va avea stânga politică reprezentată de PSD și PRO România. În aceste condiții, liberalul Gheorghe Nedelea va candida pentru un nou mandat de viceprimar al localității, având susținerea deplină a reprezentanților partidelor de dreapta. „Am decis să candidez pentru această funcție pentru că dreapta politică are acum majoritate la Bascov și împreună cu colegii din PNL, USR PLUS și PMP vom avea grijă ca Primăria să promoveze numai proiecte în slujba și interesul cetățeanului. Dacă nu ar fi existat această alianță aș fi preferat să rămân simplu consilier local.”, ne-a declarat fostul și, cel mai probabil, viitorul viceprimar al comunei Bascov.
Popular Articles
- Most read
Publicitate