- Thursday, 23 July 2020
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 2111
Ieri, după-amiază a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, în care s-a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentară, cu aplicabilitate imediată, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus. Astfel, printre altele, s-a hotărât ca târgurile din județ să fie închise în perioada 23.07.2020 – 09.08.2020, precum și activitățile de agreement în spații de tip piscină să fie suspendate în intervalul perioadei menționate.
Totodată, s-a mai decis ca programul teraselor să fie redus până la ora 22 în timpul săptămânii, iar în weekend până la ora 23. Însă partea cea mai interesantă este că s-a luat în discuție carantinarea a 12 localități din Argeș, dintre acestea făcând parte inclusiv orașele Pitești și Mioveni, având în vedere ca de luni intră uzina Dacia în remont. Conform hotărârii CJSU Argeș aceste 12 localități vor fi în monitorizare până luni, 27.07.2020, iar dacă numărul cazurilor de infectări cu COVID 19 continuă să crească în aceste zile se va proceda la carantinarea celor 12 localități.
Iată, așadar, câteva măsuri extrem de dure care au ca scop reducerea numărului de infectări cu noul coronavirus, având în vedere că Argeșul a ajuns în primele poziții pe țară privind numărul mare de infectări cu COVID 19 și asta din cauza faptului că mulți argeșeni refuză să se protejeze.
# Emanuel Soare, prefectul care nu a fugit de responsabilitate
Încă de săptămâna trecută se vehiculează faptul că Emanuel Soare, actualul prefect al județului Argeș, va fi susținut de PNL Argeș pentru a candida la președinția Consiliului Județean. Partea cea mai interesantă este că deși evoluția epidemiologică din județ arăta faptul că mai devreme sau mai târziu la nivelul județului Argeș, cel puțin la nivel zonal, se vor lua niște măsuri drastice pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, iată că prefectul Emanuel Soare nu a fugit de responsabilitate. Acesta putea foarte simplu, încă de săptămâna trecută, să-și anunțe demisia. Deciziile anunțate ieri, cu siguranță îl vor afecta din punct de vedere electoral pe Emanuel Soare, în contextul în care acesta va intra în lupta pentru câștigarea președinției C.J. Argeș, având în vedere că, din păcate, sunt foarte mulți care nu cred în acest virus. Or, luând în calcul toate cele prezentate, nu putem să nu observăm responsabilitatea și sinceritatea prefectului Emanuel Soare vis-a-vis de argeșeni, care iată că a ales să piardă capital electoral, cel puțin la prima vedere, preferând să se lupte cu acest virus nenorocit. Oare câți dintre actualii oameni politici din județ, pentru că lăsând ipocrizia la o parte, și prefectul este tot un om politic atâta timp cât este susținut în funcție de un partid anume, și-ar fi asumat astfel de decizii în contextul în care ar intenționa să candideze pentru o funcție publică?!
Ca un bun exemplu în acest sens, din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență face parte inclusiv președintele Consiliului Județean. Or nu cred că a auzit cineva ieri sau astăzi vreo declarație de-a președintelui CJ Argeș, Dan Manu, cu privire la aceste măsuri luate inclusiv de el.
Așadar, singurul care și-a asumat responsabilitatea a fost prefectul Emanuel Soare, asta pentru cine vrea să judece și să gândească.
Popular Articles
- Most read
Publicitate