Minzina.jpg

PSD Argeș nu mai e de mult monolitul care era în vremea lui Constantin Nicolescu, Filip Georgescu și Florea Costache. E chiar o umbră palidă a organizației de atunci, un mozaic ciobit de găști și bisericuțe al căror singur liant este spaima de a fi îndepărtate de la banii județului. Mai mult, PSD Argeș, ca de altfel întreg Partidul Social Democrat, se mai bazează pe un singur lucru, acela că actuala criză va eroda suficient de mult PNL-ul încât urmașii politici ai lui Iliescu și Năstase să rămână la putere fără nici un efort. PSD are un talent aparte de a nu fi la guvernare pe timp de criză și a profitat de asta din plin de fiecare dată.

Revenind în Argeș, faliile din PSD s-au văzut cel mai bine la alegerile interne din ianuarie, atunci când cele trei tabere aveau orice, numai carismă politică și administrativă, nu. De fapt, cu un Mînzînă, un adevărat raptor peremist care fi împușcat toată sala numai să pună mâna pe partid, cu o Maria Dinu fără niciun program, dar crezându-se stăpâna absolută a primarilor, și cu un Cătălin Rădulescu jucător la cacealma, nici nu ne puteam aștepta la altceva. Dacă la această imagine alăturăm  un Valeca plictisit și nerăbdător să predea mustăria și un Ciolacu venit ca să aibă de unde să plece, tabloul e deja complet. Adăugăm și celelalte forțe de torsiune, forfecare și rezistență din partid numite Dan Manu, Cornel Ionică, Cristian Gentea ori Ion Georgescu, forțe pentru care Ion Mînzînă pare să nu aibă capacitatea de a le coagula într-o singură rezultantă, una favorabilă partidului. Mai condimentăm cu aroganța deșănțată a multor șefi și șefuleți de instituții pesediști care uită că partidul nu e chiar în tot și toate și că nu sunt unși pe viață în fotoliile în care au ajuns mulți dintre ei exclusiv pe linie de partid și de cumetrii politice. În fine, să nu uităm de alegerile europarlamentare și prezidențiale de anul trecut când argeșenii au arătat de două ori cartonașul galben. Așadar, un PSD local care de multe ori a tratat de sus chiar și pe proprii primari și cu un lider, Ion Mînzînă, care se crede prea sus, prea bun, prea frumos și prea deștept pentru o politică atât de mică, are șanse mari să piardă pentru prima oară în istorie județul Argeș și Piteștiul la alegerile locale. Deloc surprinzător, chiar și stăpânii de altă dată ai planetei, dinozaurii, au dispărut la un moment dat.

Și încă ceva! Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a reușit ceea ce era de așteptat, a pus pe jar PSD dându-i o puternică lovitură de imagine, lovitură care se va transpune practic într-o breșă adâncă în electoratul social-democraților. Se demonstrează astfel că PSD nu mai controlează PNL în Argeș, așa cum se întâmpla când vechea conducere liberală doar mima lupta politică, iar pesediștii defilau la pas de promenadă la toate alegerile organizate în județ.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.