pnl_arges.jpgPSD Argeș și președintele Consilului Județean, Dan Manu se joacă cu sănătatea argeșenilor și, în ciuda ordinelor de ministru foarte clare, insistă să numească pe criterii politice manageri la conducerea spitalelor din județ doar pentru a-și satisface clientela politică, susține PNL Argeș. "Altfel, nu ne explicăm ambiția șefului CJ Argeș de a menține în poziții de management oameni care și-au arătat doar obediența față de PSD și și-au dovedit incompetența la nivelul conducerii spitalelor.
În situația dramatică generată de pandemia de COVID-19, PNL Argeș a susținut, în urmă cu o lună, înlocuirea de urgență a directorilor de spitale din Argeș cu noi manageri capabili, pregătiți să gestioneze o astfel de criză. Lucru care s-a și întâmplat, când prin ordin de ministru au fost numiți medici cu experiență precum Tiberiu Irimia, manager la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Aron Andrei manager la Spitalul Municipal din Câmpulung, Bogdan Georgescu manager la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Tot prin ordin al ministrului Sănătății, în urmă cu câteva zile, mandatul noilor manageri a fost prelungit pe toată perioada stării de alertă. Noii manageri interimari au reușit, într-un timp scurt, să gestioneze corect pandemia de coronavirus și să lucreze în beneficiul și pentru sănătatea argeșenilor.
Președintele CJ Argeș, medic fiind, nu a înțeles pe deplin situația cu care ne confruntăm și acum se joacă de-a șeful județului și spune că a operat schimbări la conducerile spitalelor pentru că a fost ridicată starea de urgență. Acțiune total greșită, făcută de dragul anturajului PSD! Dan Manu și-a asumat public această decizie peste ordinul de ministru care a statuat menținerea managerilor sus menționați pe toată perioada stării de alertă și vrea să aducă înapoi la conducerea spitalelor oameni care mai mult au făcut rău sistemului medical.
Domnule Manu, eliberarea din funcție a foștilor directori a fost făcută tocmai din cauza incompetenței, a lipsei de implicare, a faptului că au permis unor subordonați să fure materiale sanitare de care aveau nevoie bolnavii, din cauza atitudinii de bătaie de joc pe care au avut-o față de sistemul sanitar argeșean. Iar cei care permit menținerea în funcție a unor astfel de oameni se fac vinovați de complicitate la distrugerea sistemului de sănătate argeșean. PNL Argeș nu va va rămâne indiferent la aceasta situație și va cere instituțiilor de resort analizarea activității, pe criterii de competență a fiecărui manager de spital din județul Argeș.", arată PNL Argeș.  

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.