- Thursday, 14 May 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 4004
Evenimentul săptămânii a fost fără îndoială semnarea contractului pentru tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Un eveniment ce a avut loc la Piteşti şi a fost onorat chiar de premierul Ludovic Orban şi de ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Un eveniment ce a atras invidia şi disperarea PSD-iştilor argeşeni, care au fost foarte ofuscaţi că nu au fost invitaţi la eveniment, acuzând că în sala mare a Prefecturii Argeş au venit numai „aplaudacii”. O acuză jenantă şi fără temei, în condiţiile în care la Prefectură au fost prezenţi oameni de afaceri de la firme de top ce nu au contracte cu statul, precum Gheorghe Badea sau Benone Lazăr. În condiţiile în care la eveniment au fost Christophe Dridi-directorul Dacia şi Gabriel Sicoe-preşedintele ACAROM, doi oameni ce au militat constant pentru realizarea acestei autostrăzi vitale. PSD-iştii argeşeni, în frunte cu Ion Mînzînă (aflat la al treilea partid, după PRM şi Partidul Conservator) comentează aruncând cu acuze gratuite şi uitând că din cauza PSD începerea lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti au întârziat cu ani de zile.
„Gândim, totuşi, că judeţul este mai important decât o coloratură sau alta. Dar lucru acesta din păcate noi îl spunem, unii îl înţeleg cum îl înţeleg şi atunci „Oglindă-oglinjoară” (Ludovic Orban) şi-a chemat aici aplaudacii”, a spus Ion Mînzînă, într-o conferinţă a CJ Argeş. Ion Mînzînă nu s-a dat însă în pomeneală legat de faptul că din cauza PSD şi a intereselor de partid şi birocraţiei crase din timpul guvernării PSD, cei de la CNAIR şi Ministerul Transporturilor nu au mişcat nimic, iar România e în continuare ultima la numărul de kilometri de autostradă construiţi de o ţară din UE. Dacă cei de la PSD s-ar fi concentrat pe fapte şi nu pe vorbe goale, puteau fi ei cei care semnau contractul pentru tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Iar dovezi ale tergiversărilor pentru licitaţia pentru lotul 5 au fost furnizate zilele trecute de către reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura. Iată ce spun aceştia: „Un membru al comunității noastre ne-a transmis un extras foarte sugestiv din raportul licitației pornită în 11.07.2017 pentru lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Detaliile ne-au lăsat fără cuvinte: comisia de evaluare a fost în "concediu" 4 luni între două ședințe consecutive, iar termenele au fost amânate de nenumărate ori chiar dacă în acele intervale de timp contestațiile nu încurcau procedura. Să analizăm. În octombrie 2017 au fost depuse 8 oferte și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a numit echipa care se va ocupa de evaluarea lor: Ionuț Mașala, Andrei Filipescu, Emil Rusoiu, Simona Cojocariu, Andrei Tudor, George Banos, Costin Mutu, Alexandru Angheli, Nicoleta Davidescu și alți membri de rezervă. De atunci și până la desemnarea câștigătorului în martie 2020 au trecut nu mai puțin de 29 de luni (aproape 2 ani și jumătate), timp în care comisia s-a întâlnit de doar 24 de ori. Între septembrie 2019 și ianuarie 2020 (peste 4 luni) n-a fost nicio ședință. Spre comparație, o altă echipă s-a reunit de 21 de ori, evaluând 12 oferte și dând câștigătorul pentru Centura Timișoara Sud în aproximativ 5 luni.
În 2018 doi ofertanți au fost descalificați, contestațiile lor fiind respinse rapid fără a întârzia licitația. Un alt constructor a avut aceeași soartă la începutul lui 2019, retrăgându-și repede dosarul. Singura perioadă în care procedura a fost blocată în instanțe a fost martie-august 2019, când o asociere chinezo-română a depus 4 contestații, ultima fiind respinsă definitiv. Deși aceeași asociere a apelat la o acțiune excepțională la ÎCCJ, cei din comisie aveau toată libertatea să respecte decizia definitivă de la CAB din august 2019 și să anunțe câștigătorul. Însă ce au făcut? Și-au luat peste 4 luni de vacanță!”
Cu persoane competente și muncitoare suntem convinși că astăzi ne puteam bucura de lucrări în forță pe Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, așa cum este cazul pe tronsonul 1 dinspre Sibiu (ambele licitații fiind lansate concomitent).
În ultimii ani, PSD Argeş a fost aproape inexistent ca nivel de influenţă la nivel naţional, devenind o organizaţie obedientă şi cam atât, fără coloană vertebrală. Din cauza imobilismului PSD Argeş, judeţul nostru a pierdut numeroase instituţii deconcentrate. Un fapt recunoscut chiar de Ion Mînzînă într-o conferinţă de presă de acum câţiva ani, acesta spunând că pe vremea lui Ponta Argeşul a pierdut multe instituţii, în favoarea prietenilor lui Ponta de la Prahova. Această afirmație a fost făcută de Mînzînă după ce Victor Ponta a spus că PSD-știi argeșeni sunt obedienți față de Liviu Dragnea, pe vremea când acesta din urmă se afla la conducerea PSD.
La ultima vizită a lui Paul Stănescu în Argeş, deputatul Cătălin Rădulescu i-a reproşat acestuia că lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti au început de la Craiova, iar lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti au început de la Sibiu, nicio investiţie majoră pe infrastructură neîncepând în judeţul nostru. Argeşul a fost văduvit în ultimii ani de investiţii majore şi din cauza faptului că PSD-iştii din judeţ au făcut doar vocalize, în loc să aibă atitudine şi acţiuni concrete în beneficiul judeţului. Iar acum comentează. Şi cam atât. Restul e pasivitate social-democrată.
Popular Articles
- Most read
Publicitate