georgecu_caini.jpgLa inițiativa Federației Naționale pentru Protecția Animalelor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean Argeș, Organizația Internațională People for Ethical Treatment of Animals din Germania și Primăria Mioveni, ieri, a fost lansat la nivelul tuturor instituțiilor de învățământ primar din orașul Mioveni, programul EDUXANIMA. 
Acesta este un concept complex ce reunește o serie de programe și evenimente de informare, comunicare și responsabilitate socială privind relaționarea armonioasă dintre oameni și animale.
EDUXANIMA este un program de educație adresat în special copiilor, motiv pentru care se va desfășura în școlile din oraș și va consta în parcurgerea broșurii ”Să iubim animalele”, acțiuni de informare și de învățare despre atitudinea corectă față de animale și responsabilitățile omului față de ele, prin povești, discuții, dezbateri, concursuri tematice, diverse acțiuni în cadrul săptămânii “Școala Altfel” (concursuri, expoziții, vizite la un adăpost de animale etc.)
Astfel, elevii cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani, din Mioveni, cooptați în acest program vor avea acces la mai multe informații despre lumea animalelor – comportamentul și nevoile lor, prin participarea la diverse activități menite să-i ajute să conștientizeze importanta adoptării unei atitudini etice față de animale și îngrijirii responsabile a propriului animal de companie. 
La evenimentul de lansare al programului EDUXANIMA în Mioveni au participat oaspeți din țară și de peste hotare - Harald Ullmann - președintele organizatiei PETA Germania, Sylvie Bunz - responsabil programe educaționale PETA Kids Germania, Andra ARSENE - director program Eduxanima, Carmen ARSENE - președinte FNPA, Inspectorul Școlar Judetean adjunct, Mihaela Crișan, conducerea administrației locale din Mioveni și ai S.Ed.C. Mioveni, profesorii și directorii unităților de învățământ implicate în proiect.
Evenimentul s-a încheiat cu o vizită la Biobaza administrată de S.Ed.C. Mioveni, unde oaspeții au observat modul în care sunt gestionate animalele fără stăpân din orașul Mioveni.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.