Rapsodie_principal.jpgIeri în comuna Corbi s-a desfășurat cea de-a 48 – a ediție a festivalului ,,Rapsodia Păstorescă”, eveniment ce marchează urcatul oilor la munte. Este ziua  mult așteptată  atât de locuitorii comunei, dar și de alți iubitori de folclor din județ  și din țară, care vor să-și aducă aminte de adevăratele tradiții românești. Totodată, ediția din acest an a fost dedicată și Centenarului Marii Uniri,  fapt pentru care primarul Virgil Baciu, un patriot desăvârșit, a dorit să marcheze așa cum se cuvine un astfel de eveniment, aducând în sufletele celor prezenți, prin acțiunile organizate, un colaj de trăiri: bucurie, patriotism și nostalgie.

 rapsodie2.jpgAstfel, șirul acțiunilor din ziua de mare sărbătoare pentru locuitorii comunei Corbi a început la ora 9:00 cu vizitarea Muzeului comunei Corbi, după care primarul Virgil Baciu a premiat cuplurile  care au la activ jumătate de secol de convieţuire. A urmat vestita paradă  a costumelor populare purtate cu mândrie de membri ansamblurilor folclorice, care s-au adunat la Corbi din aproape toate regiunile României Mari, inclusiv din Republica Moldova, reușindu-se astfel o unire a ansamblurilor folclorice. 

# Difilarea drapelului de 100 de metri

Rapsodie3.jpgAșa cum spuneam, ediția din acest an a ,,Rapsodiei Păstorești” a fost dedicată Centenarului Marii Uniri, iar acțiunile în acest sens putem spune fără nicio ezitare că și-au atins cu adevărat obiectivul, de a aduce în inima fiecărui participant românismul și patriotismul, sentimente nelipsite din inimile eroilor noștri care au ales să-și dea viața pentru țara lor. 

Astfel momentul cel mai emoționant a fost atunci când tânăra genarație a defilat prin centrul comunei  cu un drapel de 100 de metri lungime și 4,5 metri lățime. A fost momentul în care în sufletul fiecărui participant a fost aprinsă  dragostea de țară și de neam. După această paradă, drapelul a fost întins pe culmile dealului ,,La Chilii”, locul unde pământul pare că se întâlnește cu cerul. Tot aici,  unde s-a și organizat petrecerea câmpenească, de-a lungul drapelului  de 100 de metri, alte 100 de steaguri fluturau mărețe, simbolizând și ele 100 de ani de la Marea Unire.

# Recital de cântece patriotice

Startul petrecerii a fost dat în jurul prânzului, urcând pe scenă ansamblurile folclorice din Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeș, precum și din Republica Moldova. Însă apogeul distracției a fost în momentul în care renumitul interpret Ionuț Langa a urcat pe scenă. Interesant este că în momentul în care Ionuț Langa a urcat pe scenă ploua, dar numai după câteve melodii interpretate de renumitul interpret, ploaia s-a oprit, semn că Dumnezeu nu a vrut să le strice buna dispoziție participanților la acest eveniment. În programul său, Ionuț Langa a oferit și un exceptional recital de cântece patriotice, fiind fredonate cu multă dragoste atât de primarul Virgul Baciu, cât și de ceilalți participanți. Desigur, nu a lipsit nici melodia de suflet a primarului Virgil Baciu, ,,Nu ne vindem țara” pe care a fredonat-o alături de Ionuț Langa. 

,,Iată că am putut ajunge la ,,Rapsodie” pe un drum asfaltat. Dacă acum 6-7 ani nu se putea urca aici cu mașinile pentru că era un drum foarte accidentat, acum urcăm mult mai bine și mult mai ușor, cu toate că mai avem ceva lipsuri în privința parcărilor și probabil că la anul o să rezolvăm și acest lucru. 

Ediția de anul acesta a creat o emoție care a cuprins toți invitații și toți participanții, pe de-o parte pentru că am dat această tentă patriotică pentru tot ce înseamnă Centenar și pe de altă parte locuitorii comunei Corbi sunt oameni adevărați, care își iubesc țara și neamul și dovedesc prin acțiunile lor și prin activitățile pe care le desfășoară că merită toată aprecierea noastră. La Corbi nu s-a pierdut tradiția, ci din contră, eu sper că va lua amploare, se va dezvolta și se va perpetua. Din ce în ce mai mulți oameni din afara localității vin și ne roagă să le facem rost de un costum de-al nostru corbenesc. Noi trebuie să îmbinăm modernismul cu tradiționalismul. Adică, trebuie să schimbăm mentalitatea și să păstrăm caracterul. 

M-a bucurat foarte mult emoția pe care am creat-o celor prezenți atunci când am trecut cu drapelul prin fața lor. S-a creat o energie în care  toată lumea era emoționată până la lacrimi”, ne-a declarat primarul Virgil Baciu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.