- Wednesday, 25 October 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 445
Muzeul Golești a avut în această săptămână un oaspete special. Este vorba de Prea Sfințitul Macarie, episcopul Europei de Nord.
”Am fost onoraţi să îl avem oaspete, la Muzeul Golesti, pe PS Macarie, Episcopul Europei de Nord. A venit să vadă stadiul lucrărilor la remontarea gospodăriei de Spermezeu (Bistrița Năsăud) pe care, cu multă generozitate, ne-a donat-o, suportând Sfinția Sa și toate cheltuielile de edificare. Dacă ne ajută Bunul Dumnezeu, o vom inaugura de Paște, în 2024”, spune Iustin Dejanu, directorul Muzeului Golești.
Structura casei din Bistriţa Năsăud, donată de către Episcopul Macarie al Europei de Nord, a fost adusă la Muzeul Goleşti din Argeş în iunie 2022.
Casa are o vechime de peste un secol, a aparţinut bunicilor înaltului ierarh şi provine din localitatea Spermezeu, Bistriţa Năsăud.
Muzeul Goleşti este al treilea mare muzeu din România ce a primit ca donaţie o casă din partea Episcopului Macarie, după Muzeul Satului din Capitală şi Muzeul Astra din Sibiu. Casa donată Muzeului Goleşti are ca structură două camere şi o tindă.
Popular Articles
- Most read
Publicitate