- Friday, 29 September 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 704
Vineri 29 septembrie, la Filarmonica Pitești a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXIII-a ediții a Simpozionului Internațional despre Experimentul Pitești. Un eveniment de marcă la care sunt prezenți zeci de experți, cercetători și profesori din România, Republica Moldova, Canada, Elveția și Germania. La deschiderea oficială a fost prezent și Sergiu Rizescu, fost deținut politic, inclusiv la Închisoarea Pitești, și Cetățean de Onoare al Piteștiului. Simpozionul a fost onorat de asemenea și de către Cristian Gentea, primarul Piteștiului.
După cum spunea profesorul Ilie Popa, președintele Fundației Culturale Memoria- filiala Argeș și neobositul coordonator al simpozionului, Experimentul Pitești, desfășurat în perioada 1949-1951, a devenit obiect de cercetare la prestigioasele universități Berkeley și Pittsburgh din Statele Unite. ”Iar după ce experții de acolo au încercat să aplice toate informațiile pe care le-am transmis au ajuns la o singură concluzie: Experimentul Pitești se poate repeta. Tinerii trebuie să studieze aceste nenorociri pentru ca Experimentul Pitești să nu se mai repete”, spune profesorul Ilie Popa.
Iată ce a declarat Cristian Gentea, primarul Piteștiului: ”Închisoarea politică de la Pitești reprezintă o realitate, un capitol întunecat din istoria noastră, așa încât ne asumăm datoria de a reflecta asupra trecutului nostru, indiferent cât de dureros ar fi. Suntem obligați de propria conștiință să aducem la lumină mărturii ale atrocităților comuniste din anii 50, să ne asigurăm că astfel de violențe și decadențe comportamentale nu se vor repeta vreodată!”
Popular Articles
- Most read
Publicitate