- Monday, 28 August 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1201
Cea de-a doua ediţie a Analogue Festival, desfăşurată în perioada 25 – 27 august la Mioveni, s-a dovedit a fi şi în acest an un mare succes. O spun cei peste 35.000 de spectatori care au venit în cele trei zile ale festivalului, o spun concertele de neuitat ale superstarurilor invitate, o spune atmosfera atât de plăcută și de entuziasmantă de la Analogue.
Dacă ar fi să asociez Analogue cu o imagine, ar fi acea imagine surprinsă vineri seara, când mii de tineri dansau și se bucurau de muzica foarte bună și de atmosfera minunată lângă ambele scene. Pentru că fiecare seară de la festivalul Analogue a fost frumoasă ca un vis al unei nopți de vară. Un festival ce a făcut din Mioveni capitala muzicii și a tinereții din sudul României.
Iar organizatorii evenimentului – Centrul Cultural Mioveni și Primăria Mioveni - au început deja pregătirile pentru ediția de anul viitor, ce va avea loc tot în ultimul weekend de vară, între 30 august și 1 septembrie 2024. Organizatorii promit trei zile Ediția din acest an a Analogue Festival s-a încheiat duminică, 27 august, cu concerte susținute pe scena principală de Valeria Stoica, R.O.A., Spike, Asian Dub Foundation, Selah Sue și Subcarpați.
În cele trei zile de festival, pe scena principală a Analogue au concertat 18 artiști români și internaționali: B.U.G. Mafia, Delia, John Newman, Selah Sue, Subcarpați, Tinie Tempah, Asian Dub Foundation, Kadebostany, Killa Fonic, Spike, Șatra B.E.N.Z., Vița de Vie, Byron, HVNDS, IDK, R.O.A., The Mono Jacks și Valeria Stoica.
Pe cea de-a doua scenă au urcat artiști tineri aflați în plină ascensiune și DJ-i iubiți de public: 7 Tears Ago, AFFE, Andra Pierșinaru, Anuelli, CEDY, Clubhaus Studio, DJ BVMSE, DJ Dreurescu, DJ Huston, DJ Tibi, DJ Cataloop, DJ Wanderlust, Ivana Costache, PawPawPGR Rareș, PRBLM Kid Groșa, Rickardo Priceless, Serotone și Trupa Rana.
Analogue Festival 2023 va rămâne în istorie pentru o serie de momente memorabile. În prima zi, superstarul britanic John Newman, devenit celebru pentru hit-ul ”Love me again”, a susținut un concert exploziv și cu o energie impresionantă.
În ziua a doua, Killa Fonic a rămas pe scenă, după concertul său, alături de foștii săi colegi din Șatra B.E.N.Z., pentru o reprezentație care a marcat una dintre foartele rare ocazii din ultimii patru ani în care trupa s-a reunit în componența sa inițială. Finalul concertului Șatra B.E.N.Z. a fost unul emoționant – un omagiu adus lui Nosfe, unul dintre fondatorii formației, dispărut prematur dintre noi, în 2022.
La fel de memorabil a fost și gestul lui Tinie Tempah – al cărui concert a fost unul dintre cele mai spectaculoase din festival – de a purta, pe toată durata show-ului său, o pereche de sneakers personalizați. Această pereche de sneakers unicat i-au fost oferiți în dar cântărețului prin amabilitatea artistului Graure, cel mai cunoscut sneaker artist din România.
Nici Delia nu și-a dezamăgit fanii. Cea mai versatilă artistă din muzica românească a momentului, care se simte la fel de acasă și în rock, și în pop sau chiar manele, le-a oferit fanilor săi, într-un concert absolut electrizant susținut în prima zi de festival, un duet inedit alături de rockerii de la HVNDS. La fel de puternică și de apreciată de către public a fost, desigur, probabil cea mai așteptată reprezentație din întregul festival – concertul aniversar de 30 de ani al celor de la B.U.G. Mafia.
Dacă cei mai tineri participanți la festival, de vârstă preșcolară, au putut fi văzuți alături de părinți la concertul lui Tinie Tempah, la Analogue au ajuns inclusiv seniori precum Dédé, un francez în vârstă de 70 de ani căsătorit cu o româncă, alături de care locuiește în Spania, dar care a învățat românește și revine în țara noastră ori de câte ori poate.
La standurile amenajate la festivalul Analogue, pe parcursul celor trei zile de festival, dar și în Ziua zero – organizată în premieră joi, 24 august –, au avut loc sute de activări care i-au ținut în priză pe participanții la festival. În ultimele zile s-au oficiat pe platoul Făget peste 150 de căsătorii de o zi, au avut loc peste 200 de ridicări cu balonul cu aer cald și s-au organizat sute de jocuri în aer liber.
Popular Articles
- Most read
Publicitate