IAN

Analogue Festival, ce se desfășoară în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, este un eveniment deschis atât tinerelor care vor să petreacă, dar și tinerilor familii, în acest sens accesul copiilor cu vârsta sub 7 ani (însoțiți) fiind gratuit.

În acest context, organizatorii au solicitat artiștilor care vor urca pe scenă înainte de ora 22:00 să-și adapteze prestația artistică în concordanță. Mai exact, să evite limbajul nepotrivit în interpretările lor.

IAN, unul dintre artiștii confirmați în lineup-ul festivalului, a considerat că nu i se potrivește abordarea. De comun acord, organizatorii și artistul au decis să anuleze reprezentația acestuia din ziua a doua de festival, slotul respectiv urmând a fi ocupat de alt artist, mai precis Killa Fonic.

Este o decizie de nota 10 a organizatorilor. O decizie pe care nu au luat-o din păcate în această vară și organizatorii festivalului Untold, care l-au lăsat pe trapperul Gheboasa să cânte o melodie cu versuri obscene în fața a mii de tineri.

Trebuie spus că videoclipurile trapperului IAN au zeci de milioane de afișări pe YouTube, însă în multe dintre melodiile sale abundă versurile obscene.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.