scurt metrajPe 8 și 9 iunie, Festivalul Internațional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj ajunge la Pitești. Evenimentul este organizat de Alianța Franceză Pitești, având ca parteneri Muzeul Județean Argeș, Consiliul Județean Argeș si Colegiul Național ,,Ion C. Brătianu”.

Timp de două zile, la Planetariul Muzeului Județean Argeș vor putea fi văzute cele mai bune producții mondiale de maximum 4 minute, prezentate în cincizeci de orașe din întreaga lume. Intrarea este liberă.

”Să spui o poveste în mai puțin de patru minute poate părea improbabil. Și totuși, într-o epocă în care totul se accelerează, în care schimbările climatice, sociale, tehnologice se află în centrul reflecțiilor și al dezbaterilor, regizorii și regizoarele își exersează virtuozitatea prin acest format condensat, care surprinde esențialul. Festivalul reprezintă o oportunitate pentru tânăra generație de a-și difuza creațiile pe marile ecrane în fața unui public mondial. Pentru spectatori, este ocazia de a râde, de a plânge, de a se emoționa, de a fi provocați sau chiar deranjați de subiectele tratate cu forță, îndrăzneală, umor sau poezie”, spun reprezentanții Alianței Franceze Pitești.

Acest eveniment mondial atrage anual peste 15.000 de spectatori de pe tot globul. La finalul festivalului, la Tours (Franța) se vor decerna 9 premii, printre care Marele premiu în valoare de 1500 de euro, Premiul pentru drepturile femeilor în valoare de 1000 euro și Premiul internațional al publicului, pentru care și spectatorii români vor fi invitați să voteze.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.