- Saturday, 27 May 2023
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 699
Luna iunie o asociem, de obicei, cu copiii. Și probabil știm cu toții de ce. E startul vacanței de vară, zilele sunt lungi cu mult soare și cel mai important este că, pe 1 iunie, este Ziua Internațională a Copiilor.
Și anul acesta Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și al Primăriei Municipiului Pitești, organizează patru zile de activități interesante și distractive dedicate copiilor.
„Gustul pentru lectură se educă din copilărie și este o adevărată plăcere atunci când un copil îți povestește despre o carte citită. Tocmai de aceea, la Târgul de Carte pentru copii ,,Juniorfest”, Pitești, ediția III, 2023, stimulăm dragostea copiilor pentru lectură”, transmit reprezentanții Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș.
Unde? În zona pietonală din fața Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.
Când? 29 mai-1 iunie, 2023.
Va fi organizat un complex expozițional, unde vor fi amenajate 5 corturi, în care își vor prezenta oferta de carte pentru copii 14 edituri de prestigiu din România, trei dintre acestea fiind locale. Compartimentul ,,Evenimente culturale și editoriale” împreună cu ,,Secția tinerilor” și ,,Europe Direct Argeș” din cadrul Bibliotecii îi vor provoca pe copii la ateliere creative, ateliere de robotică, lecturi publice și experimente distractive.
Atașăm programul evenimentelor:
Luni, 29 mai
11:00 – ȘTIM să ne jucăm - experimente distractive pentru copii (7-9 ani);
12:00 – Euroquizz - concurs cu premii si stand materiale informative EDA;
12:30 – Carte și lectură - Lectură publică din Coliba Zânei Furtună (Editura Nomina), actorul Mihai Savu;
15:00 – Activează-ți imaginația! Activități pentru copii isteți (3 ani+) Editura Arthur;
16:30 – Robofun - atelier de robotică pentru copii (7 - 12 ani);
Marți, 30 mai
11:00 – O aventură în istorie - prezentarea noilor apariții editoriale din domeniul istoriei (activitate dedicată copiilor de 9 - 12 ani), Editura Niculescu;
11:00 – Descoperim Europa. Activitate interactivă-vânătoare de comori- în bibliotecă;
15:00 – Activează-ți imaginația! Activități pentru copii isteți (3 ani+) Editura Arthur;
16:30 – Robofun - atelier de robotică pentru copii (7 - 12 ani);
17:00 – Vernisajul expoziției ”Simfonii cromatice” al pictoriței Eugenia Predica;
Miercuri, 31 mai
11:00 – Cu cheia la gât - jocurile de altădată, activitate dedicată copiilor 8-10 ani, Echipa secției pentru copii;
12:00 – Eveniment editorial: ,,Povestea copacului Tils”, autoare Maria Șandru, Editura Diana;
12:30 – Minunata lume a Micului Prinț - atelier de lectură și jocuri, cu Detectivul Licurici, amfitrioana actrita Dumitriana Crețu, de la Editura Paralela 45 - dedicat copiilor de la 7+;
16:30 – Smart Education - Ne pregătim pentru meseriile viitorului. Atelier interactiv cu drone educaționale / programare (activitate dedicată copiilor de 7 - 12 ani), Editura Diana;
Joi 1 iunie
11:00 – DisneyJunior: copiii în dialog cu personaje din lumea Disney: animație, jocuri și multe alte surprize! (zona pietonală din fața bibliotecii);
13:30 – Întâlnire cu Pernuța Speriată: lectură publică, desene și activități creative cu autoarea Diana Tivu.
ORGANIZATORI:
Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș
Consiliul Județean Argeș
Primăria Municipiului Pitești
Popular Articles
- Most read
Publicitate