arta-galerie1.jpgAnul 2023 este definit ca ”Anul digitalizării”. Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, și-a propus digitalizarea capodoperelor din Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, un proiect esențial pentru valorificarea patrimoniului, facilitarea accesului la cultură și încurajarea consumului cultural pentru toate categoriile de public.
 
În acest sens, Muzeul a depus proiectul ”Digitalizarea colecțiilor de artă din patrimoniul Muzeului Județean Argeș” în cadrul sesiunii de finanțare I 2023 a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), proiect ce a fost desemnat câștigător și va fi și finanțat. Bugetul total este în valoare de 100.535 lei din care: 86.000 lei, finanțare nerambursabilă AFCN și 14.535 lei, contribuție proprie. Proiectul se va derula în perioada februarie - octombrie 2023.
 
În contextul restaurării și modernizării Muzeului, instituția își dorește crearea unui site dedicat, în care să fie expuse lucrările de artă, pentru a le face accesibile publicului de pretutindeni.
 
Tehnologiile digitale oferă noi oportunități de conservare a conținutului cultural. Muzeele și organizațiile culturale care adoptă aceste tehnologii pot oferi vizitatorilor experiențe inovatoare, pot permite accesul publicului de la distanță la diverse expoziții și vizualizarea materialului cultural care nu este expus.
 
Consiliul Județean Argeș susține și acordă o atenție deosebită patrimoniului cultural al județului. Trei din proiectele cu finanțare europeană ale instituției vizează restaurarea, conservarea și consolidarea obiectivelor culturale simbol ale Argeșului. Astfel, la această oră se află în implementare, în diferite stadii, proiectele:
 
 „Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş - consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural”.
 
 „Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş”.
 
 Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer - Cumpăna”- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural”.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.