filarmo1.jpgFilarmonica Pitești organizează joi, 2 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, primul concert simfonic al lunii. Alături de orchestra simfonică a instituției revin pianista Andreea Stoica și violonistul Răzvan Stoica, soliștii care vor interpreta „Patru anotimpuri la Buenos Aires” de Astor Piazzolla (aranjament Janssen). În partea a doua, publicul va audia „Simfonia nr. 40 în sol minor” de W.A. Mozart.
Violonistul Răzvan Stoica este născut într-o familie de muzicieni. Și-a finalizat studiile la Conservatorul Regal de Muzică din Amsterdam, unde a studiat, alături de vioară, și arta dirijorală. Este singurul român ce a câștigat, în cei 46 de ani de când se desfășoară, concursul „New Talent” de la Bratislava, desfășurat sub egida Uniunii Europene de Radio și acordat celui mai talentat interpret din lume sub 28 de ani. Director artistic la Kamerata Stradivarius Orchestra din Amsterdam, cântă pe o vioară Stradivarius, veche din 1729, pe care a obținut-o în urma unui concurs.
Andreea Stoica a început studiul pianului de la cinci ani, un an mai târziu fiind admisă, ca un copil-minune, la Liceul „George Enescu” din Bucureşti. La 12 ani debutează, ca solist concertist, cu Orchestra Bucureşti. Absolvă Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi participă la cursuri de masterclass în Italia, Germania, Olanda şi Coreea. Susţine recitaluri şi concerte în turnee din Europa şi Japonia. Este solist concertist la Kamerata Stradivarius Orchestra din Amsterdam. A mai fost prezentă la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, alături de fratele său, Răzvan Stoica.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.