muzeuPe 23 august, între orele 10:00-19:00, la Memorialul Închisoarea Pitești va fi marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului prin deschiderea unui muzeu nou, dedicat copiilor și tinerilor. Muzeul Comunismului pentru Copii este singurul muzeu de acest fel din lume, un muzeu în care istoria comunismului este prezentată pe înțelesul celor mai tineri vizitatori. Muzeul este situat într-o aripă a Memorialului Închisoarea Pitești, din Str. Negru Vodă, nr. 30, Pitești. Intrarea este gratuită, iar copiii pot veni însoțiți de familie.

Pe tot parcursul zilei de 23 august, vizitatorii cei mai tineri sunt invitați să exploreze primele două camere dintre cele 6 planificate ale muzeului și să participe la atelierele programate și la dezbateri. În cadrul muzeului va fi disponibil și volumul „Jurnalul meu de istoria comunismului în România”, un caiet de lucru cu informații, jocuri și desene pe care cei mici îl pot completa și lua acasă.

Muzeul Comunismului pentru Copii este un proiect complex dedicat copiilor și adolescenților, ce are ca scop informarea acestora cu privire la regimul comunist într-o formă interactivă și creativă prin care să descopere ei înșiși realitățile regimului, participând, în același timp, la crearea muzeului. Muzeul este un proiect al Memorialului Închisoarea Pitești. Copiii sub 12 ani nu pot vizita Memorialul din cauza subiectului extrem de violent, astfel că am dorit să facem subiectul accesibil și celor mai mici, gândind un proiect centrat pe nevoile și ideile copiilor. La începutul anului 2022 am obținut o finanțare de la AFCN pentru 2 camere dintre cele 6 ale Muzeului Comunismului pentru Copii, un manual digital pentru elevi și profesori și un jurnal/caiet de lucru pentru elevi.

”Din aprilie 2022 am început să lucrăm la proiect alături de o echipă mică, dar implicată: istoricul Lucian Vasile s-a ocupat de cercetare și documentare, Ioana Hașu (istoric) și Iulia Iordan (educator muzeal) au creat și desfășurat ateliere-pilot la școli din Recea și București, Maria Axinte (muzeograf) și Cătălina Bocanu (ghid) au continuat să desfășoare ateliere la Memorialul Închisoarea Pitești și în mai multe școli din Argeș pe parcursul lunilor mai și iunie. Ideea atelierelor a fost să aflăm cât mai multe detalii despre ce cunosc copiii despre comunism, dar și să îi implicăm în crearea acestui muzeu. Copiii au desenat planuri ale muzeului, în viziunea lor, și ne-au dat idei de teme și jocuri pentru viitorul muzeu. În perioada următoare am finalizat textele și grafica pentru manual, jurnal și muzeu, iar din iulie am demarat producția expoziției din primele două camere ale muzeului, care vor fi deschise pe 23 august. În 2023 vom continua să lucrăm la deschiderea următoarelor camere din muzeu”, a declarat Maria Axinte, coordonatoarea proiectului, pentru FinanciarPress.ro.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.