folclor mioveni

Autoritățile locale și instituțiile culturale din Mioveni rămân atașate de tradițiile și valorile populare și le susțin an de an prin evenimente deosebite. Iar unul dintre cele mai bune și lăudabile exemple în acest sens este Festivalul - Concurs Național de Folclor Mioveni, ajuns în acest an la ediția a III-a, ce se va desfășura în perioada 12-14 august. Festivalul este organizat de către Centrul Cultural, Primăria Orașului și Consiliul Local Mioveni.

Pe parcursul celor trei zile de festival, orașul Mioveni va fi gazdă pentru aproximativ 300 de dansatori, membri ai ansamblurilor folclorice participante la ediția din acest an.

Evenimentul va consta într-o paradă a portului traditional românesc dar și spectacole concurs.

În acest sens, pentru organizarea în cele mai bune condiții a paradei portului popular, circulația rutieră va fi restricționată în data de 12 august în intervalul orar 17.00 – 20.00, pe bulevardul Dacia (DN 73D), din zona blocului H1 până la Primăria Orașului Mioveni.

Festivalul va debuta vineri, 12 august, cu tradiționala paradă a portului popular, unde sunteți invitați să luați contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și coregrafiile deosebite ale ansamblurilor folclorice participante la ediția din acest an.

În cele trei seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei zone. Cele opt ansambluri folclorice participante la Festivalul – Concurs Național de Folclor Mioveni, ediția 2022 sunt: Ansamblul Folcloric ATELIERUL DE JOC POPULAR, din Zalău, Ansamblul Folcloric FLORILE CEAHLĂULUI - Ceahlău, Ansamblul Folcloric MARAMUREȘUL - Baia Mare, Ansamblul Folcloric MOLDOVENII DIN CETATE - Moșna, Ansamblul Folcloric ROMÂNAȘUL - Giurgiu, Ansamblul Folcloric ZESTREA - Bacău, Ansamblul Folcloric PLAI DE DOR - Niculițel, Ansamblul Folcloric NUNTAȘII BIHORULUI - Oradea.

Alături de aceste ansambluri, publicul iubitor de folclor autentic se va bucura de prezența pe scena festivalului a cunoscuților artiști populari Ionuț și Doinița Dolănescu, care vor oferi un recital special, alături de câștigătorii ediției precedente Ansamblul Folcloric FLORILE MUREȘULUI, din județul Arad, în cadrul Galei de premiere.

Ca și în anii trecuți, juriul este format din cinci renumiți specialiști în domeniu și oameni de cultură din România precum Elise Stan - președintele juriului, Ileana Vieru, Doina Ișfănoni, Paul Remeș și Larisa Barbu.

Moderatoarea evenimentului național de la Mioveni ce are drept scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor autentice românești este cunoscuta Iuliana Tudor.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.