toulouseMereu mi-a plăcut muzica de calitate și mereu mi-a plăcut să descopăr trupe de calitate, cu altfel de versuri și altfel de muzică. Și, recunosc definitiv și irevocabil, una dintre trupele din România pe care le ascult constant cu plăcere este Toulouse Lautrec, înființată în 2009. Le-am ascultat și fredonat de sute de ori melodiile, însă nu îi văzusem vreodată în concert. Iar ocazia fericită a venit sâmbătă 4 iunie, într-un spațiu frumos ca un colț de Rai: la crama Marcea. O zonă specială, cu peisaje minunate, aflată la Ștefănești la doar 11 kilometri de Pitești. Crama aflată la cea mai mare altitudine din sudul României. Un loc ce inspiră, un loc unde se produc vinuri de o calitate excelentă, apreciate de foarte mulți cunoscători.

Recunosc, nu mai fusesem vreodată la un concert la cramă. Iar premiera a fost una pe care o voi ține minte multă vreme și pe care o voi repeta cu siguranță. Iar sâmbătă seara, la crama Marcea au fost toate ingredientele unei seri de cinci stele: muzică bună, oameni faini, vinuri bune și bineînțeles peisaje de pus în ramă, peisaje demne de tablouri impresioniste. A fost cu adevărat o atmosferă specială, cu sute de fani-melomani de calitate și de toate vârstele, cunoscători și iubitori de muzică adevărată. Oameni care știu să se simtă bine, să se relaxeze, să trăiască fiecare clipă și să se bucure de fiecare clipă. Timp de peste o oră și jumătate, am cântat și dansat cu toții pe melodiile celor de la Toulouse Lautrec, fie că a fost vorbă de ”La început” ori ”Camera 203”. Stilul trupei Toulouse Lautrec este unul inconfundabil, în special când auzi chitara electrică combinată cu vocea inconfundabilă a solistului Cătălin Rulea.

Iar surprizele plăcute și serile de neuitat organizate de Crama Marcea nu se opresc aici. Pentru că în perioada următoare vor fi și alte concerte speciale.

toulouse 01

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.