familia bratianuJoi, 9 decembrie, între orele 11:30-14:30, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Național Brătianu – Ministerul Culturii organizează dezbaterea „Brătienii: de la făuritori ai României Mari la deținuți ai României comuniste. Marginalizare, detenție și exil”. Dezbaterea se desfășoară la Muzeul Național „Brătianu” – Vila Florica, Ștefănești, jud. Argeș.

 

Dezbaterea își propune să evidențieze legătura traumatică și memorială dintre victimele gulagului autohton și membrii exilului românesc anticomunist, prin realizarea unei dezbateri concentrată asupra familiei Brătianu, caz excepțional prin activitatea politică, culturală și economică de-a lungul timpului.

 

La dezbatere vor participa invitați de top din țară. Astfel, dezbaterea va fi deschisă prin alocuțiunile susținute de către Alexandra Toader, Președinte executiv al IICCMER, și Mihai Alexandrescu, Manager al Muzeului Național Brătianu. Vor participa în calitate de invitați: Cercetător științific Dr. Liviu Brătescu (Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”); Dr. Ștefania Dinu (Muzeul Național Cotroceni); Conf. univ. dr. Matei Gheboianu (Facultatea de Istorie. Universitatea din București); Conf.univ. dr. Adrian Niculescu (Vicepreședinte IICCMER). Dezbaterea va fi moderată de dr. Mihaela Toader (Director de Cercetare IICCMER).

 

Accesul publicului este permis cu respectarea reglementărilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.