articol_aplic1.jpg

„Instrumente digitale pentru o lume digitală” a fost ultimul proiect desfășurat de Asociația pentru Promovarea Libertății de Informare în Comunitate (APLIC), în perioada iulie – noiembrie 2021. Obiectivul principal al proiectului fiind acela de dobândire a competențelor digitale, vitale în societatea din zilele noastre. 

„Pornind de la întrebarea, „Cât de important este să ai competențe de utilizare a Internetului?” și conștientizând că acesta oferă o multitudine de informații care sunt prezentate și împărțite cu alții, am realizat că navigarea în mediul online poate fi o activitate dificilă. De aceea este necesar să existe un set de cunoștințe de bază.

articol_aplic2.jpg

Din acest motiv, am considerat că este impetuos necesar să existe un minim de cunoștințe de bază. De aceea au fost organizate mai multe sesiuni de prezentări, jocuri interactive, dezbateri în acest sens, pentru peste 50 de tineri din comunitate, desfășurate sub titlul „Navigarea sigură pe Internet. Tips&Tricks”. În urma acestora, participanții au acumulat informații despre:

-        Internetul – apariție și mod de funcționare. Participanții au identificat oportunitățile oferite de Internet, printre care: participarea la proiecte, comunicarea între utilizatori, schimb de experiență de la „distanță”, prin diverse modalități: forumuri, email-uri, rețele sociale, conversații, conferințe video etc., acces la o multitudine de idei, resurse, oportunități de învățare, informații și servicii noi;

-        Comunicarea online. Pentru această temă, s-a apelat la diverse jocuri de rol, cu situații din viața reală, cu personaje timide care se integrează mai greu într-o colectivitate. În urma acestor jocuri, discuția a fost ghidată spre comunicarea online, folosirea mesageriilor instant, a e-mail-ului, utilizarea rețelelor sociale. S-au purtat discuții despre experiențele lor în mediul online, despre bune practici în utilizarea comunicării online. Au fost identificate o serie de riscuri asociate utilizării acestor instrumente de comunicare online, dar s-au clarificat și modalitățile de combatere/remediere a acestora;

-        Securitate și siguranță online. Tinerii au fost provocați la diverse jocuri realizate pe platforme educative, unde au aflat informații și termeni noi, precum: codurile ostile (malware), mesajele comerciale nesolicitate (spam), phishing-ul, frauda pe internet, criminalitate informatică. La finalul sesiunilor, aceștia au realizat importanța cunoștințelor despre securitatea și siguranța Internetului, care sunt extrem de utile în dezvoltarea competențelor digitale;

-        Riscurile medicale. Acest capitol al sesiunilor a fost amplu dezbătut în cadrul grupului de tineri, fiind împărțiți în grupe care au avut de identificat și analizat riscurile medicale, cauzele aparițiilor și efectele acestora. S-a pus accent pe dependența de internet și s-a concluzionat că este nevoie de echilibru și moderație.

Proiectul a fost susţinut de către OMV Petrom în parteneriat cu Școala Gimnazială Poiana Lacului”, transmit reprezentanții Asociației  pentru Promovarea Libertății de Informare în Comunitate.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.