- Wednesday, 01 September 2021
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 867
Orașul Mioveni se bucură de o efervescență culturală nemaipomenită, datorită numeroaselor activități cultural – artistice realizate de administrația locală, prin Centrul Cultural, condus de tânărul manager Alin Călinescu.
De altfel, acest lucru reprezintă o dorinţă constantă a primarului Ion Georgescu, care a declarat în repetate rânduri că vrea ca urbea sa să fie cunoscută nu numai prin prisma „orașului constructorilor de mașini”, ci și prin alte mijloace, lucru care i-a și reușit.
Numeroasele evenimente cultural – artistice, performanțele sportive, cu trei echipe în prima ligă, precum şi faptul că Mioveniul are singurul spital nou construit în ultimii 30 ani, toate acestea au făcut ca mulți oameni din țară și din străinătate să vorbească la superlativ despre orașul Mioveni.
Însă, revenind la domeniul cultural, am remarcat de curând un anunț al Centrului Cultural Mioveni care poate aduce mari beneficii tinerilor din oraș.
Concret, este vorba despre un anunț adresat tinerilor care vor să facă voluntariat în organizarea evenimentelor cultural – artistice. Iar cum în Mioveni se organizează numeroase astfel de activități, putem spune că acest lucru reprezintă o oportunitate uriașă pentru tinerii care vor să se înroleze voluntar în astfel de acțiuni având în vedere experiența pe care o pot acumula și care poate să le fie de mare ajutor pe viitor.
Totodată, acest demers al Centrului Cultural Mioveni, de a implica și tinerii din oraș în oraganizarea de evenimente, oferă acestora o alternativă de ocupare a timpului liber. Cei mai mulți dintre tinerii din ziua de azi aleg să-și petreacă timpul liber în fața calculatorului, mulți dintre aceștia neavând alternative, iar efectele secundare ale acestor practici le cunoaștem cu toții.
Însă, iată că acum Centrul Cultural Mioveni oferă o alternativă tinerilor cărora le place să socializeze nu doar prin intermediul tehnologiei, ci şi într-un mod direct.
„Îți place să socializezi, să dezvolți abilități de comunicare și organizare, ai peste 16 ani, dispui de timp şi vrei să te implici în activități cultural-artistice?
Te invităm în echipa de voluntari a Centrului Cultural Mioveni!
Centrul Cultural Mioveni caută voluntari în vederea participării la evenimentele cultural-artistice organizate în orașul Mioveni. Alătură-te echipei noastre dacă dispui de timp liber și te interesează să lucrezi într-un mediu plăcut, interactiv, în care să-ți dezvolți abilitățile.
Care sunt beneficiile implicării tale ca voluntar/ă?
· familiarizare cu mediul cultural-artistic;
· interacțiune directă cu o echipă tânără, artiști de renume;
· ocazia de a te împrieteni cu mulți alți voluntari;
· ocazia de a cunoaște oameni noi și de a lega prietenii;
· creativitate;
· certificat de voluntariat, scrisoare de recomandare.
Te așteptăm la Centrul Cultural Mioveni din str. Aleea Înv. Alexandru Popescu, nr. 5, să te înscrii! Mai multe detalii și relații la tel. 0348 445 856, sau la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.”, se arată în anunțul Centrului Cultural Mioveni, adresat tinerilor cu vârsta peste 16 ani.
Popular Articles
- Most read
Publicitate