ludicus_mioveni.jpg

Iubitorii de teatru sunt așteptați, în perioada 15-17 octombrie, la „Festivalul Național de Teatru Ludicus“. Festivalul de la Mioveni prilejuiește an de an întâlniri cu spectacole originale și interesante, puse în scenă de tineri artiști amatori din întreaga țară, cu scopul de a încuraja apropierea publicului tânăr și foarte tânăr de lumea diversă a artelor și de lumea teatrului în mod special. Evenimentul devenit deja tradiţie şi ajuns anul acesta la ediţia a XVII-a este organizat de Centrul Cultural Mioveni, Consiliul Local și Primăria oraşului Mioveni.

Spectacolele din cadrul festivalului se vor juca pe scena Centrului Cultural Mioveni, participanţii fiind împărţiţi pe două categorii de vârstă, respectiv gimnaziu (10-14 ani) şi liceu (14 - 18 ani).  În competiţia din acest an, conform regulamentului, în urma preselecției vor fi acceptate un număr de 6 trupe, pentru care juriul va acorda nu mai puțin de 18 premii la diverse categorii precum cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cea mai bună coregrafie, cel mai bun afiş, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar și, evident, până la marele premiu pentru cea mai bună trupă din concurs.

Conform calendarului „Festivalului Național de Teatru Ludicus“, înscrieri se pot face doar în perioada 23 august– 4 septembrie 2021, urmând ca înregistrările video transmise de tinerii artiști să treacă prin procesul de preselecție, care se va finaliza până pe 12 septembrie, data la care vor fi anunțate trupele selectate să participle la festivalulul de la Mioveni.

Noutatea acestei ediții o va reprezenta sesiunea de improvizație care se va adresa fiecărei trupe participante, sursa de inspirație reprezentând-o una dintre piesele jucate de celelalte trupe aflate în competiție, atribuirea subiectului făcându-se prin tragere la sorți.

Vă puteți înscrie accesând:

https://docs.google.com/forms/d/1h6YZOVu5F6iAN7ntHxM8f_aEmDBq9CpYu1gll8YTrxI/edit

Informații detaliate privind condițiile de participare, organizare și jurizare pot fi solicitate la adresa de mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la numărul de telefon 0348 445 856.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.