- Monday, 14 September 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1176
La numai un an de la prima sa publicare, o carte care a răsturnat tiparele clasice după care s-a scris până acum despre Pitești a fost retipărită la editura Tiparg. Într-un stil precis și subtil, evocator și plastic, capabil să rezume în chip realist universul de semne imaginare ale unei așezări, autorul, piteșteanul Florin Chivoci, rămâne preocupat de regăsirea, sub straturi atemporale, a elementarității unei lumi, a acelei părți a ființei colective îngropate în timp, în cultură, și uneori amenințată de uitare. În cuprinsul celor patru secțiuni ale cărții, La originile istoriei. În căutarea unei mitologii, O geografie imaginară, Straniul și miraculosul, Poezie și alegorie, autorul ne propune, odată cu noua ediție adăugită și ilustrată și alte interpretări care au darul să întregească perspectiva imaginară asupra urbei de pe Argeș. O scriere precum Tărâm muntean. ̶ Spirit oltenesc?..., de pildă, așează cuprinsul Piteștilor la intersecția confluențelor venite dintr-o vastă arie spirituală, conturându-l nu doar ca pe hotarul ce separă ținutul muscelean de lumea Argeșului, dar și ca pe o graniță distinctă dincolo de care începe adevărata Oltenie.
Inedit este și eseul Misteriile Pitescilor, în legătură cu care profesorul Hadrian Soare menționează în prefața volumului că „În istoria sa, proiectată în perspectiva unor mituri posibile, Piteștiul este văzut de autor și ca un «tărâm al tainițelor», al «locurilor ferite», cu un anume «farmec aparte al pivnițelor sau al beciurilor» de altădată, din care, «pe întreaga coastă dintre Calea București și strada Sfânta Vineri», au mai rămas numai urme de pivnițe și de crame, care la rândul lor emană, în reprezentare imaginară, nostalgia vinurilor vechi, a licorilor rare și a sărbătorilor tainice de epocă”. Tot ca o noutate apare și un titlu precum „La Grotă”, amintind de mica peșteră din parcul Trivale de acum un secol. „Cavitatea răcoroasă lucrată din piatră, cu băncuțe în interior” trimite cu gândul la reprezentarea fictivă a unui simbol străvechi, dar a cărui forță de sugestie a fost prea puțin luată în seamă până acum de arta sau de literatura inspirate de farmecul pădurii de la marginea orașului. Nici identitatea lexicală și semantică a toponimului „Trivalea” nu scapă din vederile autorului, acesta găsindu-i o surprinzătoare corespondență tocmai într-un grai apusean, în niște locuri botezate asemănător tot după o înfățișare anume a reliefului. O legătură atât de îndepărtată dovedește nu numai circularitatea sa mitică europeană, dar și considerabila sa vechime în spațiul autohton, de o seamă cu vremurile desăvârșirii limbii române.
Cartea lui Florin Chivoci este, pe lângă certele virtuți literare, unică în bibliografia despre trecutul Pitestilor, urmărind să reprezinte printr-un ansamblu de arhetipuri, scheme și simboluri o întreagă lume interioară a mentalului colectiv, regăsibile în felul de a se manifesta al unei comunități. Artizanul Ipostazelor imaginare... dovedește și prin această reeditare că este un intelectual cu nobile inițiative culturale, care fac din el unul din cei mai originali autori care au scris vreodată despre acest oraș.
Florin Chivoci, Ipostaze imaginare ale Piteștilor. Meditații, reprezentări, idei, ediția a II-a, ilustrată și adăugită, Ed. Tiparg, 2020, 172 p.
Popular Articles
- Most read
Publicitate