afise_cinema_bucuresti.jpg

Cinematograful de artă „București” s-a redeschis publicului din weekendul trecut. Reamintim că organizarea și desfășurarea activității cinematografelor este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a sălii, locurile fiind marcate. Pe durata filmului, spectatorii vor purta obligatoriu mască de protecție.

            Așadar, sâmbătă, 12 septembrie 2020, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „Little Joe”. Regia îi aparține Jessicăi Hausner, în rolurile principale jucând Emily Beecham, Kerry Fox și Ben Whishaw.

            Filmul prezintă povestea pe care o are Alice, o mamă singură și foarte dedicată, angajată într-o companie specializată în dezvoltarea unor specii noi de plante. Prin inginerie genetică, Alice a conceput o floare purpurie cu totul deosebită, nu doar datorită frumuseții ei, ci și valorii terapeutice. Dacă e ținută la temperatura ideală, hrănită conform instrucțiunilor și dacă i se vorbește constant, planta își face fericit proprietarul. Deși politica internă a companiei o interzice, Alice își ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe. O botează împreună „Little Joe”. Însă pe măsură ce floarea lor crește, cresc și suspiciunile lui Alice că noua sa creație nu e chiar atât de inofensivă pe cât o sugerează numele de alint.

Prețul unui bilet la „Little Joe” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

            Duminică, 6 septembrie 2020, de la ora 18.00, veți putea urmări  la Cinematograful „București”, filmul românesc „Poarta Albă”. Regia îi aparține lui Nicolae Mărgineanu, în rolurile principale jucând Cristian Bota, Sergiu Bucur și Mădălina Craiu.

În film, Adrian și Ninel se numără printre deținuții înghesuiți în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă zilnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnați alături de ei se găsesc profesori, avocați, poeți, filosofi, țărani, artiști și oameni de știință. Cu toții își dau seama treptat că munca forțată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre și Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinței organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminați. Filmul este inspirat din cartea „Vărul Alexandru”, de Adrian Oprescu.

Prețul unui bilet la „Poarta Albă” este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.