Abandonarea deșeurilor pe domeniul public continuă să fie o problemă în Mioveni, iar Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni vine cu o informare pentru cetățeni privind modalitățile legale de eliminare a diferitelor tipuri de deșeuri.
Deșeurile vegetale sunt colectate din poarta gospodăriei de operatorul zonal, după graficul anunțat la începutul fiecărei luni. Pentru crengi există și un program distinct de colectare, organizat de S.Ed.C. Mioveni, în funcție de zonă: luni – Mioveni (case), marți – Făget, miercuri – Clucereasa, joi – Racovița și vineri – Colibași.
Deșeurile provenite din construcții și demolări trebuie predate agenților economici autorizați, contra cost.
Pentru uleiul alimentar uzat, cetățenii îl pot duce la punctul de colectare din Piața Agroalimentară „Dacia”, în corpul nou.
În cazul deșeurilor voluminoase, textile și DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), punctul de colectare este în Racovița, strada Piscul Ilinii, oraș Mioveni, în zona fostei rampe de gunoi. Programările se fac la numărul 0348.455.444, interior 2008, de luni până vineri, între orele 08:00–16:00, iar joia până la ora 17:00.
Medicamentele expirate pot fi predate la punctul de colectare de la Spitalul Orășenesc Mioveni, în fiecare miercuri, între orele 11:00 și 13:00.
Pentru textile, sunt disponibile containere speciale amplasate în mai multe zone din oraș, printre care Stadionul Orășenesc, M7A, A11, A29, A3, N1, parcarea Centrului Cultural Mioveni, P21, R3, S4, parcul „Prichindel”, V2C și L5.
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage atenția că abandonarea acestor tipuri de deșeuri pe domeniul public sau privat este interzisă. Cetățenii sunt îndemnați să folosească punctele și serviciile special destinate fiecărei categorii de deșeuri.





