ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului: „Ca să ajuți pe cineva, trebuie să ai credința în Dumnezeu și să crezi că poți să îl ajuți”

Duminica a X-a după Rusalii a adunat sute de credincioși din municipiul Curtea de Argeș, dar și pelerini veniți să se închine Sfintei Mucenițe Filofteia.

Cu această ocazie, la Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș a fost săvârșită Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Înaltul ierarh a slujit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit despre importanța credinței și a nădejdii în Dumnezeu. Pornind de la Evanghelia despre Vindecarea Lunaticului, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credință și să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu, mai ales în momentele de încercare.

Tot ÎPS Calinic a subliniat cu vorbe alese cât de importantă este credința pentru a îi ajuta pe cei din jurul nostru.

„Ca să ajuți pe cineva, trebuie să ai credința în Dumnezeu și să crezi că poți să îl ajuți. Dumnezeu a trimis solidaritatea”, a spus ÎPS Calinic.

Noua Catedrală Arhiepiscopală are ca hramuri pe Sfânta Muceniță Filoteea și pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și reprezintă un important reper spiritual pentru Curtea de Argeș și pentru România.

Foto: Cristian Gheorghe

Articole recente

Șeful Dacia se revoltă. „Nimic bun nu se întâmplă în țară”

Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, transmite unul dintre cele...

Modificări temporare în circulația autobuzelor care deservesc Ștefăneștiul

Călătorii din orașul Ștefănești sunt informați că, vineri, 5...

Pitești: Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Primăria Pitești anunță că în data de 5 septembrie...

Dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de...

Categorii de interes