Dacia Striker a intrat în producție la Bursa, în timp ce uzina din Mioveni suferă

Cel mai mare și mai elegant model Dacia din istoria acestei mărci a intrat în producție, dar nu în România, ci în uzina Renault din Bursa, Turcia, săptămâna aceasta.

Evenimentul a fost anunțat cu entuziasm de reprezentanții companiei și ai uzinei care ajunge în acest moment la patru modele produse simultan.

„Go Dacia, Go Striker!”, anunță Timothy Manuel, directorul de vânzări, marketing și operațiuni al Dacia pentru piețele internaționale, odată cu startul producției lui Striker în Bursa, în mesajul văzut de Profit.ro, un moment amar pentru cei 6-7.000 de angajați Dacia din România.

Alocarea lui Striker uzinei din Bursa, Turcia, a reprezentat o adevărată surpriză pentru Dacia România și pentru opinia publică, având în vedere că inițial compania anunțase că modelul a fost alocat uzinei din Mioveni.

Reprezentanții Renault Group și directorii Dacia au explicat că repartizarea a ținut cont de mai mulți factori, inclusiv de relația tehnică pe care acest model o are cu Boreal, cu furnizorii de componente din Turcia, dar au menționat mai mult sau mai puțin explicit și faptul că uzina Dacia din România și-a pierdut competitivitatea în fața celorlalte două uzine, Bursa și Tanger. Recent, directorul Dacia România, Mihai Bordeanu, a declarat că uzina Dacia Mioveni nu are alocat niciun nou model pentru următorii ani și preocuparea principală este păstrarea actualelor modele, Duster și Bigster, odată cu lansarea de noi generații, după 2030.

Articole recente

Instruire pentru operatorii economici care colectează deșeuri metalice

Instruire pentru operatorii economici care colectează deșeuri metalice Primăria Municipiului...

Informare privind funcționarea semafoarelor din Pitești

Astăzi, 18 septembrie 2026, funcționarea unor semafoare cu buton...

Întreruperi de energie electrică în Ștefănești. Mai multe străzi rămân fără curent pe 18 septembrie

Locuitorii din mai multe zone ale orașului Ștefănești trebuie...

Categorii de interes