Manager al Spitalului Județean Argeș din iulie 2024 și cu o experiență dovedită în actul managerial, Adrian Dumbravă a reușit ca în mai puțin de doi ani și jumătate să aducă schimbări majore pozitive la unitatea medicală pe care o conduce. Rezultatele se văd la tot pasul. Calitatea actului medical este una care a crescut mult, proiectele și investițiile majore s-au înmulțit, iar spitalul are în sfârșit, după mulți ani, un management performant și dedicat.
Adrian Dumbravă a condus ani buni ELIM, prima clinică privată din Argeș, după care a fost manager de proiect al Spitalului Mioveni, primul spital de stat ridicat de la zero în România după 1989. Înainte de a veni manager la Spitalul Județean Argeș, Adrian Dumbravă a condus timp de aproape trei ani Spitalul Caransebeș, reușind, grație unui management performant, să obțină rezultate impresionante.
Într-un interviu exclusiv pentru FinanciarPress.ro, Adrian Dumbravă a vorbit despre evoluția Spitalului Județean Argeș, dar și despre interdependența dintre tratarea sufletului și tratarea trupului.
Pentru că Adrian Dumbravă este atât un manager cu rezultate foarte bune, cât și un OM plin de credință și empatie față de semeni. Un exemplu de urmat.
Sunteți manager al Spitalului Județean Argeș din iulie 2024. Cât de mulțumit sunteți acum de calitatea actului medical comparativ cu iulie 2024?
Reacțiile din presă, precum numărul de reclamații și sugestii, arată că actul medical s-a îmbunătățit din multe perspective și datorită mai multor factori. Unul dintre acești factori este dotarea spitalului.
Faptul că în Spitalul Județean s-au făcut investiții mari în aparatură și în condițiile hoteliere a schimbat calitatea actului medical. Lumea este mult mai mulțumită. Iar această schimbare s-a datorat fondurilor europene pe care le-am adus în spital împreună cu Consiliul Județean Argeș.
Și pot să spun, fără să măgulesc pe cineva, că Departamentul de Fonduri Europene de la Consiliul Județean Argeș, cu care am interferat mult și lucrăm împreună în diverse proiecte, este unul dintre departamentele cele mai performante ale Consiliului Județean Argeș, dar și din țară. Am lucrat în multe părți și chiar sunt încântat de colaborarea pe care am avut-o și de rezultatele pe care le-am avut. După aceea, în afară de dotare, calitatea medicilor a fost un alt punct forte. Am rămas manager la Pitești pentru că am găsit o resursă umană bună. După părerea mea, când vorbeam de un clasament, de o ierarhizare, resursa umană este punctul cel mai important în dezvoltarea unui business, de orice natură ar fi el. Și am găsit resursă umană aici. Am găsit oameni care au fost mai mult sau mai puțin puși în valoare, i-am descoperit și am avut o deschidere pentru generația tânără, dar nu numai.
Le-am spus că sunt aici să le dau aripi, să le centrez și ei să înscrie golul victorios. Și împreună cu colegii mei din conducere, cam asta am făcut. Avem o campanie constantă de promovare a medicilor noștri.
Îmbunătățirea calității actului medical se vede și în numărul mare de pacienți, în creșterea lor. Se vede și în numărul redus de reclamații și în scrisorile de mulțumire pe care le primim.
Știți, am descoperit un lucru. Toți spunem că lucrul cu oamenii e cel mai greu.
Eu am descoperit ceva mai greu. Lucrul cu oamenii bolnavi. Pentru că e important să ai empatie și comunicare cu oameni care vin în spital cu o stare emoțională aparte.
„Când am venit manager, spitalul avea pierderi mari”
Ce investiții ați atras la Spitalul Județean de când sunteți manager?
Cred că sumele totale depășesc 40 de milioane de euro. Au fost și proiecte începute de conducerea anterioară, pe care eu le-am preluat. Contează ce rămâne, nu un nume, rezultatul final și beneficiile care sunt aduse pentru comunitatea noastră în care trăim.
Pe partea de autofinanțare, cum e situația la ora actuală la Spitalul Județean Argeș?
În 2024, când eu am venit ca manager, spitalul avea niște pierderi mari, lunare. Au dispărut după primul an. Chiar am încheiat anul trecut cu un excedent de peste 20%, un lucru mare. Banii pe care noi i-am primit de la Consiliul Județean fiind sume mari pentru cofinanțări și proiectele mari, s-au dus către acolo. Pentru funcționare, sumele nu au fost foarte mari, dar ne-au ajutat în modernizarea unor secții și nu numai. De exemplu, am refăcut un culoar subteran între blocul alimentar și spital.
La prețurile de acum suntem oarecum într-un echilibru ca să ne putem permite să supraviețuim cu resurse proprii. Mai avem un deficit oarecare din cauza creșterilor prețurilor, dar putem să spunem că ne autofinanțăm pentru funcționarea spitalului.
Ce deficit de medici aveți în prezent și la ce secții ar fi problemele cu deficitul de personal?
Chiar în perioada aceasta, avem organizate niște concursuri. Avem câteva secții unde criza este destul de mare.
Aș începe cu secția de oncologie, unde ne lipsesc 3 medici, vorbim de schema noastră de personal, dar cel puțin 2 posturi sunt necesare urgent. Sper ca la concursul pe care noi l-am organizat să se prezinte medici și să putem să-i luăm. Avem deficit de personal medici la secția de neurologie.
Nu putem să asigurăm gardă permanentă o lună întreagă și avem 3-4 zile pentru că e o secție cu mare expunere. Din păcate, multe cazuri cu AVC-uri, cazuri grele și medicii noștri au ajuns să facă 6-7 gărzi pe lună, ceea ce este foarte mult pentru ei. Or îmi lipsește cel puțin un medic și acolo am scos postul la concurs.
Avem deficit la radiologie. Am suplinit un pic făcând un contract cu o firmă externă care ne dă rezultatele. Există tehnică în sensul ăsta.
Avem încă un deficit de personal la psihiatrie. În 2024 am găsit un medic pe toată secția de psihiatrie, iar acum avem 3 medici, dar am mai avea nevoie și acolo avem concurs organizat.
Celelalte secții, chiar dacă mai sunt posturi vacante, pot funcționa.
„Au fost chirurgi care aveau trei intervenții pe an și cereau măriri de salariu, nu era plăcut”
Care a fost evoluția numerică a numărului de pacienți în spitalizare continuă și de zi anul trecut și care sunt previziunile pentru acest an?
Spitalizările continue sunt într-o creștere cam cu 30%. În 2024 aveam ca medie până în 2000 de externări continue pe lună. Acum decontăm pe internări continue 2.500-2.600 de pacienți lunar.
Am înființat saloane pentru internări de zi. Acolo creșterea e de 300-400%, dar încă e loc mult de creștere. Creșterea în ambulatoriu s-a datorat și faptului că am deschis ambulatoriul nou.
Dar încă mai este potențial de creștere. Vă dau un exemplu. În 2013, m-am uitat un pic pe istoric, pe evoluție și ca să mobilizez medicii.
Au fost o pandemie și post-pandemie, iar numărul pacienților a scăzut, știți foarte bine, dar încet, încet oamenii revin. În 2013, spitalul avea circa 3.000 de externări pe lună la un număr de aproximativ 1.300 de angajați, în total, pe spital.
Am ajuns în 2024 să avem 1.700 de angajați și să nu putem să avem 2.000 de externări lunare. E un paradox. Gândiți-vă că, din bugetul spitalului, 94% se ducea pe salarii, cu 6% trebuia să funcționeze spitalul, să se administreze. De aceea s-au acumulat datorii. Acum procentul pentru salarii este de 68%, un procent ideal în sectorul nostru.
Ce vă deranjează cel mai mult în sistemul de sănătate din Argeș?
Poate că colaborarea dintre medici. Și lucrul ăsta îl avem și noi un pic între noi, în instituția noastră. Sunt câțiva colegi, nu mă feresc să spun, din păcate, care trag căruța înapoi, să zic așa. Asta mă deranjează.
Și noi ceilalți, până la urmă e sarcina noastră de serviciu, conducerea spitalului, să dirijăm, să veghem la toate lucrurile acestea, n-avem ce face. Sunt un tip pacifist, n-am modul de abordare imperativ. Am discutat cu ei în particular, le-am ascultat și lor frustrările. Cele mai multe se datorează unor frustrări ierarhice, acelea de a fi șef. Nu pot să fie trei șefi pe o secție, e unul singur. Și le-am spus, că o să vină rândul fiecăruia și să aibă răbdare.
O altă problemă. Au fost chirurgi care aveau trei intervenții pe an și cereau măriri de salariu, nu era plăcut, și veneau cu motive puerile. Și asta în condițiile în care aveau colegi de secție cu 30 sau mai multe intervenții chirurgicale lunare.
Trebuie să muncim cu toții în aceeași direcție, ca să ne fie bine la toți, să fie un echilibru. Trebuie să ai răbdare, trebuie să ai diplomația necesară ca să ții un colectiv.
Trebuie să îmbunătățim calitatea actului medical per ansamblu la Spitalul Județean Argeș ca să se reducă migrația pacienților spre Capitală. Conform unor statistici din 2022, aproximativ 30% dintre pacienții din Argeș migrau către unitățile spitalicești din București, este un procent foarte mare.
Mai sunt câțiva colegi pentru care ceasul nu contează și rup ușa pe la 12.30-13. Eu nu sunt omul ăla înnebunit după condică. Mă uit pe statistici, mă uit la cei ce își fac treaba. Chiar dacă ne-am intersectat cu un medic când eu am venit și el pleca, nu l-am apostrofat. Dar am avut grijă ca în ziua aceea sau ziua următoare să văd cum funcționează doctorul respectiv. Și dacă a fost ok, n-am îndrăznit să-i zic nimic.
Sunt și excepții la polul opus, mai ales pe secțiile chirurgicale, cu oameni care stau mult peste program. Avem colegi cărora dacă le-aș ponta orele ar trebui să aibă salariul dublu.
„Dumnezeu este Totul, de la El primim absolut tot”
Cât de mare e interdependența între tratarea sufletului și tratarea trupului?
Aici e o zonă unde, din păcate, în sistemul public, e o discrepanță mare. Pentru că pe partea sufletească, sigur, medicii de orice specialitate ar fi ei, au și partea aceasta, afectivă, de empatie.
Dar specialiștii dedicați în aceste zone ar fi psihologii, în primul rând. Și eu văd preoții foarte potriviți pentru acest lucru. Aproape la fiecare spital din România există o biserică a spitalului. În proximitate, noi avem o biserică mare, frumoasă. Avem trei preoți. Doi dintre preoți sunt pe statul de funcțiune, pe statul de plata al spitalului. Unul e pe statul de plata al Arhiepiscopiei.
Avem centrul nostru de sănătate mintală. Mă preocupă mult sănătatea mintală, sufletească a pacienților noștri. Locul unde se aud cele mai multe rugăciuni sunt pereții spitalelor, care ascultă și aud mai multe rugăciuni decât pereții bisericilor. Pentru că în momentele grele toți suntem la fel. Atunci ne îndreptăm ochii către Divinitate și cerem ajutorul. Este un domeniu unde noi am rămas în urmă mult ca țară. Mulți spun că nu se duc la psihiatru, că acolo sunt doar nebunii, e o percepție eronată. Toți trecem prin momente grele când avem nevoie de ajutor, avem căderi. Au început și serviciile psihologice și să fie recomandate din ce în ce mai mult. Slavă Domnului, s-au deschis multe cabinete de psihologie în privat. Privatul și statul trebuie să coabiteze împreună și totul trebuie să fie în folosul pacientului.
Ați fost ales membru în Adunarea Națională Bisericească pentru un mandat de patru ani. Cât de mult vă ghidează dictonul ”Nihil Sine Deo” în activitatea dumneavoastră?
E o mândrie pentru mine că am fost ales. O responsabilitate mare.
Am avut câteva episoade din viața mea care m-au marcat. În copilărie mama a fost diagnosticată cu cancer. Vreo trei ani de zile a durat toată terapia ei. Terapie însemnând de fapt căutarea unei boli, că nu era aparatură medicală atunci. Și am trăit momente care m-au apropiat foarte, foarte mult de Dumnezeu și de biserică. Faptul că de atunci străbăteam ușile spitalelor ca să mă duc la mama. Stătea două săptămâni acasă și trei în spital. Și asta timp de câțiva ani. Și rugăciunile mele de copil erau îndreptate numai spre ea. Și asta m-a făcut să mi se dezvolte compasiunea pentru oameni, pentru pacienți. Și uite că viața m-a dus să lucrez tocmai în sectorul acesta.
Dar nimic fără Dumnezeu. Am avut multe experiențe și un episod din viață pot să vi-l povestesc.
Mergeam cu bunica mea la Timișoara la piață cu diverse lucruri, o ajutam să le care, să le vândă, că nu era mare lucru să cântărești 2 kg de mere sau prune. Iar până după prânz, când puteam să o vizităm pe mama, că de cele mai multe ori era internată la spitalele din Timișoara, plecam și mă duceam în diverse biserici unde mă rugam și meditam cu gândul la mama mea.
Catedrala Ortodoxă din Timișoara era destul de aproape de unde mergeam noi din piață unde bunica se ducea să își vândă produsele. Era pentru mine un loc de reculegere, un loc de alin. Și treceau preoții pe acolo. Mi-aduc aminte cu mare plăcere și recunoștință că într-una din zile a trecut un preot pe acolo și mi-a prins privirea. A făcut câțiva pași și s-a întors. Și a venit și a intrat să stea de vorbă cu mine. M-a întrebat ce fac, de ce sunt trist. I-am povestit motivul pentru care sunt acolo și viața mea. Și acel preot m-a luat de mână și mi-a spus că am timp până plec la bunica și să merg cu el sus, să mănânc cu el și ceilalți preoți. Și ulterior m-am întâlnit cu acel preot deosebit.
Aveam să aflu, când m-am făcut adult, el nu mi-a spus niciodată, că acel preot extraordinar era mitropolitul Nicolae Corneanu. În sufletul meu totdeauna am crezut și cred în continuare că Dumnezeu este Totul, de la El primim absolut tot.
M-am identificat și mai mult cu biserica și m-am apropiat după 2019, când avut un infarct și mai întâi am fost tratat la Spitalul Județean de către doctorii Ușurelu și Pascu, ei mi-au făcut prima terapie, una foarte importantă, m-au stabilizat, după aceea m-am transferat la Floreasca.
Și uitați-vă că la ce expunere emoțională și efort și stres am, inima mea rezistă și după șapte ani. Acesta a fost unul dintre motivele mari pentru care am acceptat să fiu manager aici, ca o datorie morală pentru Spitalul Județean unde eu am fost tratat extraordinar ca pacient.
