Un fost înalt oficial militar american, prezent la Argeș Invest, evenimentul ce a adus o promovare fără precedent județului EXCLUSIV

Desfășurat la Hotelul Ramada și organizat de către Mihai Coteț, vicepreședintele Senatului, evenimentul Argeș Invest a atras numeroși oficiali și oameni de afaceri de anvergură la nivel național și internațional. Iar printre aceștia s-a numărat și David H. Carstens, expert în securitate și fost înalt oficial în Armata SUA, președinte și fondator al Carstens Consulting Global Inc., o companie americană axată pe planificarea și punerea în aplicare a soluțiilor de dezvoltare a pieței, evaluare a riscurilor, informații privind oportunitățile de afaceri și protecție a activelor.

David H. Carstens a fost foarte plăcut surprins de anvergura evenimentului și de potențialul Argeșului, având numeroase discuții pe parcursul Argeș Invest.

Timp de cinci ani, între 2018 și 2023, David H. Carstens a lucrat în cadrul Ambasadei SUA la București, fiind în acea perioadă șeful Biroului de Legătură Militară. Între anii 1988 și 2018, acesta a lucrat în Armata Statelor Unite ale Americii, acumulând o vastă experiență în funcții importante. A obținut gradul de colonel și a ocupat funcții de conducere cu un grad ridicat de responsabilitate în cele trei decenii de carieră. A condus, printre altele, eforturile de protecție pentru U.S. Army Europe, fiind director al Departamentului de Antiterorism și Management al Situațiilor de Urgență. Un moment major din cariera sa militară a fost între 2012 și 2014, când a fost comandantul Garnizoanei Armatei SUA din Wiesbaden, Germania, care este o comunitate militară de aproximativ 20.000 de persoane și totodată sediul Comandamentului Forțelor Terestre ale SUA în Europa. David H. Carstens a lucrat, de asemenea, în CIA și NSA.

Articole recente

Dacia deschide comenzile pentru cel mai puternic model Sandero de până acum

Începând de miercuri 12 august, Dacia deschide comenzile pentru...

Un piteștean, expert la Agenția Uniunii Europene pentru Droguri de la Lisabona

Absolvent al Colegiului Național I.C. Brătianu din Pitești în...

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Categorii de interes