De mai mulți ani, Crama Marcea de la Ștefănești, un loc extrem de pitoresc, a devenit un loc foarte căutat de către iubitorii muzicii de calitate, ai vinurilor foarte bune produse aici și ai atmosferei de neuitat. An de an, la Crama Marcea de la Ștefănești, crama aflată la cea mai mare altitudine din sudul României, se organizează concerte începând din luna mai și până toamna târziu, cu trupa foarte apreciate ale muzicii românești. Și în acest an vor fi concerte speciale. Iar primele două concerte au fost deja stabilite. Pe 8 mai, primul concert din acest an de la Crama Marcea va fi susținut de îndrăgita trupă Vița de Vie.
Pe 15 mai 2026, trupa Rana va reveni la Crama Marcea pentru a-și primul album long-play intitulat „Despre dragoste și alte dezastre”, un album care îi scoate din zona de confort atât în sunet, cât și în lirică, păstrând însă centrală tema dragostei.
Rana este o trupă de rock alternativ melancolic formată în Pitești ce a văzut lumina lumii în toamna anului 2016 și care deja se bucură de numeroase aprecieri la nivel național. Sunetul trupei se poate încadra de la alternative rock până la indie-emo rock, iar versurile sunt majoritar de dragoste, abordând uneori și teme sociale. Trupa a lansat trei EP-uri până acum – „Verde Electric” în 2022, „Codependent” în 2023 și „Noi doi..(versus restul lumii)” în 2024.
”Primul nostru album long-play are nouă cântece, așezate astfel încât să spună mai multe povești și să te treacă prin mai multe stări. Numitorul comun e dragostea — trăirea de care ne lovim, fie că vrem, fie că nu. Veți asculta cântece despre relații pe care nu știi dacă ar trebui să le lași sau nu în urmă, cât și cântece în care totul pare posibil când iubești. Cântece care spun că ți-ai fi dorit mai mult timp, altele despre regrete și întrebări de tip „what if?”. Cântece despre acel sentiment, când iubești, că poți face orice, cu orice preț. Cu albumul acesta am explorat mult. Am încercat să ieșim din zona de confort, atât în sunet, cât și în lirică. Dar am păstrat mereu tema cu care ne tot luptăm de 10 ani: dragostea”, spune Bogdan Tănăsescu, liderul și fondatorul trupei Rana.
Minorii au acces gratuit la concert însoțiți de un adult plătitor de bilet.
Biletele pentru concertul trupei Rana de la Crama Marcea pot fi achiziționate de pe site-ul iabilet.ro:
Foto: Gabriel Țurlea





